Prima condiție pusă de prințul Harry pentru împăcarea cu Regele Charles. Evident, are legătură cu Meghan Markle
Potrivit presei străine, între prințul Harry și regele Charles al III-lea ar putea exista o reconciliere. Tatăl și fiul ar putea ajunge la pace, după ce ducele de Sussex a lansat controversata carte de memorii ”Spare”. Iată cum au decurs negocierile din culise și care a fost condiția fiului cel mic al prințesei Diana pentru a se face pace cu regele.
După luni de tensiune în familia regală, regele Charles al III-lea și prințul Harry ar putea ajunge la pace. Discuțiile sunt în curs de desfășurare între ducii de Sussex și Palatul Buckingham. Potrivit apropiaților celor doi, prințul Harry urmează să ajungă în Europa, în perioada 9-16 septembrie, unde va participa la încheierea Jocurilor Invictus, din Germania.
Citește și: MOTIVUL PENTRU CARE PRINȚUL HARRY REFUZĂ SĂ DIVORȚEZE DE MEGHAN MARKLE: „NU VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ”
După terminarea evenimentului, înainte de a se întoarce în Statele Unite ale Americii, prințul Harry ar fi plănuit o escală la Londra.
„Regele Charles urmează să se întoarcă la Londra de la Balmoral la mijlocul lunii septembrie, ceea ce coincide cu sfârșitul călătoriei lui Harry la Düsseldorf, la Jocurile Invictus. Regele are o vizită oficială reprogramată în Franța, însă are câteva zile libere la Londra pentru a se întâlni cu fiul său. Personalul încearcă să ajusteze detaliile chiar în timp ce avem această conversație.”, au declarat surse din apropierea prințului Harry, potrivit OK.co.uk.
Prima condiție pusă de prințul Harry pentru împăcarea cu Regele Charles al III-lea
Prințul Harry vrea ca soția sa, Meghan Markle, să fie prezentă. Cum Ducesa de Sussex și-a programat deja să i se alăture soțului ei în Germania, pentru ceremonia de închidere a Jocurilor Invictus, el nu vrea ca aceasta să se simtă exclusă de la marea întâlnire. „Harry este mai mult decât fericit să se întâlnească cu tatăl său pentru a clarifica lucrurile, dar Meghan îl va însoți în călătoria sa în Europa și nu vrea să o lase deoparte.
Harry a fost foarte discret, și la fel și Meghan. Au ținut capul plecat timp de câteva luni și cred că acesta ar putea fi momentul potrivit pentru ca Harry să se întâlnească cu tatăl său și pentru ca ei să aibă o conversație între adulți. Cred că există o cale de întoarcere pentru Harry, pentru că Familia Regală nu i-a trântit ușa în nas”, a declarat jurnalistul Duncan Larcombe pentru revista „OK!”.
S-a spus că regele, în special, a fost cel profund rănit de unele dintre afirmațiile fiului său făcute în propria carte de memorii, în special cele care o vizează pe soția sa, regina Camila: „Regele își iubește foarte mult fiul, dar a fost rănit de moarte de ceea ce a făcut. El va fi mereu alături de el, dar trage o linie în ceea ce privește disputele publice”, a mai spus Larcombe. Deși, în prezent, este confirmat faptul că Meghan Markle îl va însoți pe Harry la Jocurile Invictus, este foarte puțin probabil ca ea să fie prezentă la orice discuție între Harry și regele Charles.