Anca Pandrea, cea care a fost căsătorită timp de 26 de ani cu marele actor Iurie Darie, a fost devastată de trecerea acestuia în nefiinţă, la vârsta de 83 de ani.
Ei sunt cunoscuţi pentru marea iubire care a fost între ei şi mai ales pentru faptul că şi-au jurat că vor fi împreună mereu.
Actriţa l-a privit pe dragul ei Iura ca pe motivul pentru care merită să traiască, iar acum simte că nimic nu mai are sens.
„L-am sărutat şi n-am simţit că-i bate inima şi pentru prima oară în 26 de ani, i-am dat două palme zdravene, aşa cum am văzut în fime, în speranţa că se va trezi”, a spus Anca printre lacrimi.
„La înmormântare, m-am tras de păr şi mi-am muşcat buzele, iar el avea guriţa uscată de tot şi nici nu mai puteam să-l sărut. I-am dat sângele meu pentru buziţele lui.
40 de zile am să-i fac toate datinile, dar nu ştiu dacă am să rezist 40 de zile. Aseară am dormit în hainele lui”, a continuat actriţa.