Prima apariție fără nevastă a Prințului William al Marii Britanii. Moștenitorul tronului a plecat singur în SUA
Zilele acestea, prințul William este plecat, pentru câteva zile, la New York, Statele Unite ale Americii. Prințul de Wales (41 de ani) este prezent la cel de-al doilea Summit pentru inovare al Premiului Earthshot, dar unde este soția sa, Kate Middleton? Mulți sunt cei care și-au pus această întrebare, văzând că Alteța sa nu s-a prezentat la marele eveniment.
Luni, 18 septembrie, fiul cel mare al Regelui Charles al III-lea a pornit proiectul „Billion Oyster Project” de pe Governors Island. Scopula este de a reface recifele de stridii în portul New York. Dat fiind rolul său extrem de important în ierarhia coroanei britanice, nu putea lipsi de la un asemenea eveniment.
„Cred că este o călătorie foarte pozitivă pentru prințul William și, cel mai important, îl consacră cu adevărat ca om de stat pe scena mondială. Ceea ce vedem aici este că William face lobby pentru ceva ce îl pasionează – protejarea și salvarea planetei – dar, în același timp, arată ceea ce numim această putere soft, abilitatea familiei regale de a face cu adevărat lobby pe lângă politicieni și factorii de schimbare”, a declarat expertul regal Katie Nicholl pentru ET.
De ce Prințul William a plecat în SUA fără Kate Middleton
În timpul în care Prințul William este plecat departe de casă, soția sa a rămas acasă, alături de prințul George (9 ani), prințesa Charlotte (8 ani) și prințul Louis (5 ani), care abia au început noul an școlar 2023-2024.
„William a făcut o vizită la Națiunile Unite, unde s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, António Guterres. În timp ce William este ocupat în Big Apple, soția sa, Kate Middleton, își desfășoară propriile angajamente în Marea Britanie.
Este o vizită trecătoare, iar cuplul tinde să nu călătorească împreună în străinătate decât dacă este nevoit, pentru că, bineînțeles, jonglează cu îngrijirea și educația celor trei copii. Acesta este proiectul lui William… Acest summit a fost ceva ce William plănuia să facă întotdeauna pe cont propriu”, a adăugat Katie Nichol.
Prințul și prințesa de Wales sunt căsătoriți de 12 ani
În data de 29 aprilie 2011, fiul cel mare al regretatei prințese Daiana și al Prințului Charles s-a căsătorit cu iubita sa. Cei doi formau un cuplu încă din anul 2002, când s-au cunoscut pe băncile facultății. Relația lor nu a fost chiar ca în basme, din moment ce ambii aveau alți parteneri, până să ajungă să fie împreună.
La 11 ani de la căsătoria dintre Kate Middleton și Prințul William, cuplul se poate lăuda cu trei copii care sunt văzuți ca viitorii conducători ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
(CITEȘTE ȘI: Prințul William nu mai mânca din cauza lui Harry. Suferința imensă pe care i-a produs-o fratelui său)