Prietenii lui Vali, tânărul mort în Costinești, i-au îndeplinit ultima dorință. Ți se rupe sufletul!

Publicat: 08/07/2024 | 10:55

Vali, un tânăr de 20 de ani, a avut parte de un sfârșit tragic. Acesta s-a stins din viață sâmbătă, 6 iulie. Băiatul se afla la mare cu prietenii, însă o secundă de neatenție i-a fost fatală, iar Vali s-a înecat. Prietenii acestuia sunt șocați de cele întâmplate și s-au adunat pentru a îi aduce un ultim omagiu. Cei apropiați s-au gândit la Vali și i-au îndeplinit acestuia o ultimă dorință. 

Un tânăr de doar 20 de ani a murit sâmbătă dimineață, în Costinești. Vali a mers la mare alături de mai mulți prieteni, însă o secundă de neatenție l-a costat viața. Băiatul s-a aventurat în mare, iar trupul său a fost luat de valuri. În cele din urmă, Vali a fost adus la mal, iar cadrele medicale prezente la fața locului au încercat să îl resusciteze, însă eforturile acestora au fost în zadar.

(CITEȘTE ȘI: VALI A MURIT LA COSTINEŞTI, DUPĂ CE ŞI-A PRESIMŢIT SFÂRȘITUL. PRIETENII SUNT DISTRUŞI: „ORICÂND POATE FI ULTIMA ZI”)

Nu știm niciodată ce ne rezervă următoarea oră

Așa cum spuneam, Vali se afla la mare alături de mai mulți prieteni, care au fost distruși de deznodământul tragic. Acestora nu le vine să creadă că Vali nu se mai află lângă ei. Astfel, tinerii s-au adunat și au plâns moarte prietenului lor, aducându-i acestuia și un ultim omagiu.

Mai exact, tinerii s-au adunat într-o parcare și au petrecut câteva momente în cinstea bunului lor prieten. Se pare că Vali era pasionat de mașini, așa că toți au venit cu autoturismele, au adus mai multe plăcuțe cu numere de înmatriculare și candele. Tinerii au ascultat muzică și au ținut lanternele telefoanelor aprinse, aducându-i astfel un ultim omagiu lui Vali.

Prietenii i-au adus un ultim omagiu lui Vali /Foto: Social media

De asemena, unul dintre prietenii băiatului a mărturisit că tot ce s-a întâmplat cu Vali a fost o lecție pentru el. Acesta a înțeles cât de fragilă și imprevizibilă este viața unui om. Toți cei care l-au cunoscut pe Vali sunt în stare de șoc.

„Azi ne-a murit un prieten, tovarăș, un frate. Trebuie să învățăm ceva din asta, să învățăm că oricând poate fi ultima zi, că ne trezim, dar nu știm dacă mai apucăm a doua zi, nu știm niciodată ce ne rezervă următoarea oră, următoarea clipă. Noi, toți prietenii lui, persoanele cu care își petrecea timpul foarte mult, suntem în stare de șoc, nu ne vine să credem că un așa băiat, care abia acum începea să „guste” viața cu adevărat, a avut destinul ca intr-o clipă să părăsească această lume.

Nu îmi găsesc cuvintele încă, pentru că refuz să cred că Vali nu mai e, că nu o să-mi mai dea mesaj, că nu o să ne mai spălăm mașinile împreună, dar, despre asta e viața. Aveți grijă de voi, pentru că azi poate fi ultima zi, rugați-va la Dumnezeu, pentru cei dragi și lăsați ura și invidia la o parte, că suntem un nimic pe pământul ăsta. Dumnezeu să te ierte, Vali!”, a scris unul dintre prietenii lui Vali, pe rețelele de socializare.

(VEZI ȘI: EL E VALI, TÂNĂRUL CARE A MURIT AZI LA COSTINEŞTI! MESAJUL CUTREMURĂTOR TRANSMIS PRIETENILOR, ÎNAINTE SĂ VINĂ LA MARE: „DACĂ E SĂ PĂŢESC CEVA…”)