Cutremur la Antena 1, după ce încă o vedetă a postului și-a dat demisia. Prezentatoarea Observator 19 de Weekend a confirmat că a întrerupt colaborarea cu postul de televiziune și că nu se mai regăsește în proiect. În cadrul unui interviu, Irina Ursu a mărturisit că are oricum alte planuri pe care urmează să le anunțe.
După plecarea lui Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, și Irina Ursu decide să-și dea demisia. La mai bine de un an de când s-a alăturat Antena Group, a simțit că este momentul să plece, spunând:
„Ce pot să confirm e că, da, e decizia mea de a înceta colaborarea cu ei. Au fost mai multe motive care au contribuit la asta, şi de natură personală şi profesională. Nu sunt omul care să plece cu scandal de pe nicăieri. Momentan, am mai multe proiecte despre care o să vorbesc în momentul când simt că este cazul”, a spus prezentatoarea TV pentru Pagina de Media.
Inițial, Irina Ursu a spus pe Facebook că și-a dat demisia de la Antena 1. Dat fiind faptul că, cel mai probabil, are un contract care îi interzice un asemenea gest, a șters de grabă. Iată ce transmisese:
„Am decis să încetez colaborarea cu Antena 1. Not all stories are love stories. Mi-am motivat alegerea fix aşa: „Nu mă mai regăsesc în acest proiect. Deloc. Cine mă cunoaşte, ştie că sunt un om ambiţios, care nu se dă bătut şi care, cu cuvinte potrivite, poate face şi învăţa orice. Şi cu toate acestea am renunţat, pentru că nu am reuşit să ies din haina veche şi să o îmbrac uniforma nouă.
Cred că această meserie este despre energie. În faţa dumneavoastră, suntem energie. Am considerat că dacă nu mai simţi bucurie când vii în faţa oamenilor, mai bine te retragi, pentru că voi, cei care ne priviţi, meritaţi la TV oameni care să fie conectaţi 100% şi să emane acea bucurie a comunicării prin toţi porii.
Sunt recunoscătoare totuşi pentru toate experienţele pe care le-am trăit aici, pentru că, la finalul zilei, toate sunt o lecţie. Este o satisfacţie uriaşă pentru mine că orice mi-am propus în viaţă a ieşit! Ei vor spune că e noroc. Eu ştiu că a fost multă, multă muncă”, a scris jurnalista în postarea sa de pe Facebook.
(CITEȘTE ȘI: Nuntă mare la Antena 1! Prezentatoarea Observator a fost cerută de soție și a zis DA. „Aceasta este dovada”)