Costurile necesare producției de cartofi au crescut cu până la 1.400 de euro pe hectar, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Specialiștii semnalează faptul că nu se vor opri aici creșterile.
Întreaga planetă trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Cei mai bine de doi ani de pandemie globală și conflictul armat dintre Rusia și Ucraina au dus la creșteri de prețuri care sunt resimțite de fiecare.
La nivel mondial, prețul alimentelor a crescut cu până la 20%, față de perioada similară a anului trecut. În același timp, din ianuarie 2020, prețurile au urcat cu 4%. Factorii care ar fi dus la aceste creșteri sunt creșterea costurilor de transport, întreruperile lanțului de aprovizionare și creșterea costului de producție. (CITEȘTE ȘI: Anunțul momentului! Elena Udrea poate scăpa de extrădare și de închisoare. Ce a făcut fostul ministru)
Prețul pe care românii trebuie să îl plătească pentru un kilogram de cartofi variază între 4 și 6 lei. Suma ar fi pentru cazul în care cartofii sunt de import și provin din supermarket-uri.
Unul dintre motivele principale pentru care costul cartofilor a crescut atât de mult ar fi faptul că a crescut costul de producție. Dacă în anul 2021, costa în medie 6.500 de euro un hectar de cartofi, acum costă cu 1.400 de euro mai mult. Estimările pentru anul următor sunt și mai alarmante, după cum costul de producție ar putea crește cu până la 2.000 de euro pe hectar.
„De la secetă sărim la excesul de umiditate de două, trei ori. Și asta face rău pentru producție, drept urmare anul trecut s-au redus cu 40 la sută, până la 60 la sută în unele cazuri. Adică enorm. Prețurile la carburanți vor avea impact la producție din 2022, acum” ,a explicat, pentru Impact.ro, Romulos Oprea, președintele Federației Naționale a Cartofului. (CITEȘTE ȘI: Se întâmplă astăzi, 16 aprilie! Ucraina restricționează exportul de cereale și semințe către România)