Preturile alimentelor de baza se vor majora cu pana la 30%
CADOU”. Romanii vor plati mai multi bani pentru produsele din carne chiar inainte de sarbatori Deprecierea puternica a leului va atrage in urmatoarele saptamani un val de cresteri ale costurilor la paine si produse de panificatie, ulei, zahar, fructe si legume din import. Alexandra Nastase Cotatia record atinsa de moneda europeana in ultimele zile va arde buzunarele romanilor, care vor fi nevoiti sa plateasca mai mult, in special pentru alimentele de baza. Producatorii din industria alimentara si procesatorii agricoli au avertizat ca deprecierea leului va duce la o majorare semnificativa a costurilor, in special a painii si produselor de panificatie, a zaharului, a legumelor si fructelor din import, dar si a carnii si a preparatelor din carne. Cea mai spectaculoasa crestere din ultimii doi ani s-a inregistrat in cazul uleiului, al carui pret se va majora din nou cu 20%, in cel mult o luna. „Instabilitatea pe piata productiei la grau va aduce cresteri de 15-20% la paine si produse de panificatie. In plus, pentru ca Romania asigura in prezent doar 20% din piata legumelor si fructelor autohtone, pe tarabe vor fi aduse produse din import, iar pretul acestora va fi majorat cu pana la 10%”, ne-a declarat presedintele sindicatelor din agricultura Agrostar, Stefan Nicolae. Si preturile lactatelor si zaharului vor creste cu 15-20%, in timp ce carnea se va scumpi chiar inainte cu o luna de sarbatori cu pana la 30%. Pe de alta parte, accizele, calculate anul viitor la un curs mult mai mare, vor aduce schimbari in costurile combustibililor, energiei electrice sau in cel al taxei de poluare. „