Preturi cu 30% mai mari la alimente

De: Cancan
Publicat: 24/01/2008 | 00:00

Majorarea tarifelor la gaze cu „doar” 10% din februarie ar putea duce la scumpirea alimentelor cu circa 30% pana la primavara. Conform sindicatului Agrostar, prima pe lista este painea, care s-ar putea scumpi cu pana la 40%, ca urmare a majorarii tarifelor la gaze si a pretului materiilor prime. Urmatoarele scumpiri, de circa 30%, se vor inregistra cat de curand la produsele de import, in principal din cauza deprecierii monedei nationale. Importatorii isi iau o marja de siguranta, uneori exagerata, fata de cursul leu/euro. Astfel, la slabirea leului cu 40 de bani pe euro, in ultimile doua luni, se mai adauga si marja de siguranta, iar romanii ar putea plati alimentele de import la un curs de 4-4,5 lei/euro, desi cursul oficial nu a depasit 3,79 lei/euro. (A.S.D.)