Nu mai este niciun secret faptul că prețurile au crescut de ceva vreme. Nu doar unele alimente s-au scumpit, ci și produsele cosmetice și cele de curățenie. Gospodinele nu-și mai fac aprovizionarea la fel ca altădată, de când soluțiile și detergentul au devenit mai puțin accesibile. Calitatea costă, iar asta se poate demonstra ușor. Spre exemplu, un sac de dero, marca Ariel, are un preț uriaș față de anii trecuți. Românii au ajuns să facă și haz de necaz pe seama lui, de când nu toată lumea și-l mai permite.
Prețurile au crescut la raft, iar asta n-a făcut decât să-i ardă pe români la buzunare. Produsele de curățenie sunt tot mai scumpe față de anii trecuți, iar gospodinele sunt depășite de situație. Un exemplu bun este chiar detergentul de rufe. Un sac de dero, marca Ariel, a ajuns să coste o „avere” pentru unii oameni.
Prețul se ridică la peste 200 de lei pentru 10, 5 kilograme de Ariel. Într-adevăr, producătorii au schimbat formula, au făcut-o mult mai puternică, iar atunci când bagi hainele la spălat trebuie să pui mai puțin dero decât o făceai altădată. Pentru că au mers pe calitatea detergentului, producătorii au mărit și prețul acestuia.
Chiar și așa, gospodinele n-au părut prea încântate de această schimbare, căci au ajuns să spună că vor fi nevoite să ia dero în rate, la cât de scump este. Dacă în urmă cu câteva luni, un sac de Ariel de 13 kilograme costa în jur de 120 de lei în supermarketurile de la noi, iată că un astfel de preț îl întâlnim acum doar la cantități mai mici.
„Chiar că-l iei în rate”, a fost unul dintre comentariile de pe Facebook, unde prețul de la Ariel a devenit subiect de discuție.
Bineînțeles că, există și alte firme de detergent, care au prețuri mai mici la raft. Un sac de „Dero” 2 în 1, automat, de 15 kilograme, costă doar 200 de lei. Este un preț accesibil, ținând cont de cantitatea lui și de faptul că acesta conține și balsam. Asta înseamnă că are din start un plus față de alte firme, pentru că dă un miros plăcut hainelor.