Prețul uimitor pe care l-au plătit doi prieteni pentru un sat din Franța: „Suntem extrem de norocoși”

Publicat: 28/07/2022 | 08:10
Paul Mappley și Yip Ward. Foto: Channel 4

Doi prieteni din Marea Britanie au decis că este momentul să își achiziționeze o proprietate, așa că au ajuns să cumpere un sat întreg din Franța. Aceștia au scos din buzunar o sumă relativ mică, față de prețul pe care l-ar fi plătit în țara lor natală pentru un apartament.

Un sat mic din Franța i-a impresionat pe doi prieteni din Marea Britanie, care au decis că merită să investească într-un loc atât de frumos. Faptul că sunt amândoi pasionați de peisaje frumoase și de natură a venit ca un bonus pentru aceștia. Astfel, fără să stea prea mult pe gânduri, și-au achiziționat propriul lor sat departe de agitația obișnuită a orașului.

VEZI ȘI: UN BĂRBAT DIN ROMÂNIA A CUMPĂRAT O CASĂ LA CHEIE CU 68.000 DE EURO. CE A DESCOPERIT CÂND S-A MUTAT L-A LĂSAT FĂRĂ CUVINTE

Cât au plătit cei doi britanici pentru satul din Franța

Paul Mappley și Yip Ward sunt cei care au luat decizia uimitoare de a-și achiziționa propriul cătun din Normandia. Aceștia au avut de plătit aproximativ 22.000 de lire sterline, adică în jur de 26.000 de euro, o sumă pe care ar fi trebuit să o achite dacă și-ar fi achiziționat propria lor casă în Marea Britanie.

Satul La Busliere. Foto: Channel 4

Cătunul se numește La Busliere și este format din câteva cabane așezate pe un singur rând, două hambare vechi în care se depozita, de obicei, fânul, un grajd pentru animale, un atelier cu două etaje, o mică fabrică de cidru, o fântână și un cuptor de copt pâine pe lemne. În apropiere există două hectare de teren, unde ar putea fi cultivate cereale sau produse naturale.

Potrivit declarațiilor făcute recent de către Paul și Yip, în trecut locuiau într-o rulotă pe care prietenul lor o deținea, doar că au fost nevoiți să se mute, iar pentru că nu își permiteau o casă, au ales să cumpere una dintre cabanele din acest cătun. Treptat, și-au dat seama de potențialul locului, așa că s-au interesat care ar fi prețul pe care ar trebui să îl plătească pentru a putea cumpăra toată zona.

CITEȘTE ȘI: LOCALITATEA DIN ROMÂNIA ÎN CARE O CASĂ SE VINDE CU DOAR 4000 DE EURO. ARE ȘI TEREN DE 1400 DE METRI PĂTRAȚI

Cătun transformat într-un loc de vacanță

Cei doi prieteni de 48 de ani sunt hotărâți să transforme cătunul într-un loc de vacanță minunat, unde clienții să vină și să se relaxeze. Totuși, o asemenea investiție implică fonduri pe care Paul și Yip nu le au la dispoziție în acest moment.

„Nu avem deocamdată bani pentru a face ceea ce ne dorim, dar vrem să ajungem la un stadiu în care să știm că nu se vor prăbuși. A deține orice clădire este un vis, dar ceva de genul acesta, cu atât de multă istorie, îți dă un sentiment uimitor. Suntem extrem de norocoși”, spus Paul Mappley.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult