Prețul la gaze va fi plafonat la 68 de lei megawatt/oră,între ianuarie 2019 și februarie 2022
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a anunțat, marți, că prețul la gaze va fi plafonat la 68 de lei pe megawatt/oră, de la 1 ianuarie 2019, până în februarie 2022.
Plafonarea se va aplica atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, indiferent de vânzător.
„Necesitatea adoptării unei astfel de măsuri a rezultat din comportamentul incorect aplicat de producători, care vând gazul natural extras la un preț de trei ori mai mare față de prețul de producție. Unul dintre efectele măsurii este de majora potențialul de creștere a economiei în ansamblul său”, a precizat Eugen Teodorovici, în cadrul unei declarații de presă.
Această măsură va fi inclusă într-un proiect de Ordonanță de Guvern, care se va aplica de la începutul anului viitor.