Prețul cozonacilor în supermarket-urile din Capitală au explodat! Cât vei scoate din buzunar pentru a-i avea pe masa de Crăciun
Crăciunul se apropie cu pași repezi, așa că oamenii au aglomerat magazinele din Capitală pentru a face cumpărăturile necesare. Bineînțeles că de pe masa mult așteptată nu pot lipsi cozonacii, așa că gospodinele care n-au mai avut chef să-și petreacă mult timp în bucătărie, au preferat să dea o fugă până la Mega Image sau Carrefour pentru a-i cumpăra. Prețurile sunt însă…extrem de piperate.
Un cozonac din Mega Image costă între 19 și 30 de lei
De sărbători, cozonacul nu poate lipsi de pe mesele românilor pentru că este unul dintre cele mai importante simboluri în tradițiile românești. Însă, anul acesta, Crăciunul va fi mult mai sărăcăcios decât anii trecuți, fiind creșteri mari de prețuri, chiar și la cele mai căutate produse specifice.
De exemplu, un cozonac din Mega Image cu nucă, stafide și cacao costă 18,99 lei, în timp ce în Cora, un cozonac are prețul de 28 de lei. Există însă și cozonaci care nu valorează mai puțin de 30,89 lei, iar românii s-au crucit să vadă acest lucru.
La Carreffour prețul unui cozonac întrece orice imaginație
Cozonacul Boromir se poate găsi și la Carrefour, acolo unde prețul este tot de 38,90lei, dar există șanse să poți cumpăra unul și la 22,99 lei.
Unele gospodine preferă să comande cozonaci de casă direct din cofetării sau brutării și să nu mai risipească banii pe cei din comerț. Ei bine, într-o cofetărie celebră din zona Unirii, un cozonac cu mac sau nucă costă 45 de lei, iar cel cu rahat 40 de lei.
În altele, tot din sectorul 3 îi poți găsi chiar și cu 50 de lei. Cu toate acestea, multe femei preferă să plătească în plus, dar să aibă pe masă ceva de calitate, decât să cheltuie banii pe cozonacii din magazine care oricum nu au același gust.
În Auchan se găsesc cei mai ieftini cozonaci
Totuși dacă vreți să aveți pe masă un cozonac ieftin și bun, în Auchan îl poți găsi cu doar 10,28 de lei bucata, la reducere. Tot acolo îi puteți găsi și pe cei de la Boromir cu cremă de nucă și cacao, la doar 12,22 lei.
În același timp, pentru cei care sunt fani cozonacilor italieni, îi puteți găsi pe rafturile din Auchan la doar 22,10 lei pe cei clasici, iar pe cei cu cremă și fulgi de ciocolată la 27 de lei. Nu uitați de gama Boromir cu cremă de ciocolată și rom pe care îi puteți cumpăra la 11,55 lei bucata. În stoc veți mai găsi și cozonaci cu cremă de cacao la un preț de 8,99 lei.
Ce spun administratorii de brutării despre scumpirea cozonacilor
Unii administratori de brutărie spun că au scumpit cozonacul pentru a putea acoperi salariile și încearcă să supraviețuiască pe această cale.
„Noi am scumpit cu cinci lei cozonacul, ceea ce nu e de ajuns, dar încercăm să supravieţuim să susţinem această problemă. Undeva la 13-15% din preţ a trebuit să ridicăm în sus. Să pierdem cât mai puţin ca să putem să plătim salariile”, spune Ovidu Candreianu, administrator de brutărie, potrivit B1Tv.ro
VEZI ȘI: CELE 5 ALIMENTE PE CARE NU E BINE SĂ LE ȚII ÎN FRIGIDER. DE CE ESTE INTERZIS
Brânza și carnea s-au scumpit considerabil față de anul precedent
În ultima perioadă, nu doar cozonacii s-au scumpit, dar și făina, brânza sau carnea. Anul trecut, toate acestea costau cu 16% mai puțin.
„Comparativ cu anul trecut, carnea de lucru care era 34 de lei este 38, a crescut din cauza scumpirilor cerealelor, curentului, cam tot s-a scumpit. Multă lume s-a mutat de la piese care sunt mai scumpe de exemplu pulpa la piese din partea din faţă care sunt şi cu 10 lei mai ieftine” , a declarat Marius Vivaţă, măcelar, potrivit aceleiași surse.
This browser does not support the video element.