Un individ nigerian pretindea că e militar american și ademenea femeile pe rețelele de socializare și le cerea bani. Multe dintre ele au picat în capcana individului și au rămas cu o gaură în conturi. Bărbatul a fost trimis în judecată și urmează să se stabilească primul termen al procesului.
Eregbene Elaye Benedict a pus la punct o strategie prin care să-și umple conturile cu mii de euro. Individul nigerian aborda femeile pe rețelele de socializare, le promitea relații și căsătorii, iar ulterior le spunea că vrea să le trimită cadouri, dar trebuie să plătească ele pentru taxele vamale.
Acesta avea conturi false, cu numele Daniel Brown, Abbey Idriss, Philip James sau Collins Victor și spunea că este militar american. În acest fel, individul a reușit să obțină mii de euro căci sumele trimise au fost de 1.000 de euro, 1.300 de euro (de la mai multe victime), 1500 de euro (de la mai multe victime), 26.000 lei, 4.000 de lei.
Oamenii legii au declanșat o anchetă și au descoperit că Eregbene Elaye Benedict reușise să înșele mai multe femei. Potrivit republicaonline.ro bărbatul nu acționa singur, ci alături de alte persoane. După intrarea pe fir a oamenilor legii, individul a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanța, pe 17.03.2021, urmând să se stabilească primul termen în proces.