Prețul gazelor naturale va atinge un nouu record iarna viitoare, estimează specialiștii. Astfel, prețul gazelor a atins un nou record pe bursa din Olanda, 251 euro/MWh, deși în Europa temperatura medie a aerului este de 25 grade Celsius.
Prețurile la gaze și implicit la electricitate vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite avertizează Dumitru Chisaliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, într-o analiză despre criza energetică din Europa.
Anul trecut creșterea prețului gazelor naturale a început în luna iulie, urmare a reducerii livrării de gaze din Rusia, pe fondul lipsei obligațiilor contractuale pe termen lung și a unor probleme tehnice, semnalează expertul în energie, Dumitru Chisăliță. Această situație a determinat o creștere a prețului gazelor cu 463% față de prețul maxim înregistrat înaintea începerii conflictului din Ucraina. Istoria se repetă anul acesta. La iarnă vom avea prețuri la gaze cum nu au mai existat vreodată pentru acest produs.
Există două prognoze în spațiul public, care arată că este posibil ca prețul gazelor tranzacționate pe bursă să crească cu 44% – 60% în iarna 2022-2023. Deși aceste valori sunt amețitoare, ele nu reprezintă scenariul cel mai pesimist.
În martie 2022, în cadrul dezbateriilor privind OUG de plafonare a prețului la gaze și energie electrică, Dumitru Chisăliță a estimat că măsura va duce la o explozie a prețului la gaze pentru consumatorii non casnici care consumă mai mult de 50.000 MWh/an.
”Adică, acei consumatori vor achita aproape toate gazele din import în următorul an (cca. 80%), dar și diferența între prețul de piață și prețul plafonat pentru gazele din producție internă, adică consumatorii industriali vor achita un preț de minim 1000 lei/MWh. Apreciez că majoritatea consumatorilor industriali care consumă mai mult de 50.000 MWh/an vor falimenta.”
”Consumul de gaze a scăzut conform datelor INS în primele 6 luni ale acestui an cu 8,5% la gazele naturale și cu 3,7% la energie electrică față de consumul din anul trecut. Asta în condițiile în care mulți dintre consumatori aveau prețurile de anul trecut în contracte, valabile până în lunile iulie – septembrie anul acesta și doar după această perioadă impactul prețurilor mari din present se va reflecta în activitatea companiilor.
La sfârșitul anului 2022, ca urmare a restrâgerii activității unor companii, în special din rândul celor care consumă peste 50.000 MWh, este posibil să înregistrăm o scădere a consumului anual la gaze cu până la 15% (valoare la care ne-am angajat să facem economii la gaze)”, susține expertul.
”Situația actuală așa cum se poate observa era mai mult decât predictibilă, însă încăpățânarea autorităților de a aplica schema plafonării, doar pentru că se făcea temporar pe banii altora decât banii statului, ne aduce în situația de a necesita luarea de măsuri dure acum la intrarea în iarnă. Din păcate într-o perioadă de vară, în care consumul era mic și în care se puteau aplica Măsuri Energetice, cu care oamenii să intre în iarna 2022-2023, la un nivel suportabil, nu au fost luate, și ne găsim, din nou, la începutul iernii, să venim să experimentăm pe spinarera oamenilor măsuri în energie la fel ca în anul 2021” a concluzionat expertul în energie.