Preşedintele Tanzaniei a murit la vârsta de 61 de ani. Care este cauza morții lui John Magufuli, unul dintre cei mai vocali coronasceptici din Africa

Publicat: 18/03/2021 | 07:37

Tanzania este în doliu național: John Magufuli, unul dintre cei mai vocali coronasceptici din Africa, s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Potrivit declarațiilor oferite de vicepreşedintele, șeful statului a decedat într-un spital din Dar es Salaam și nu mai fusese văzut în public de câteva săptămâni. Samia Suluhu Hassan a dezvăluit și cauza morții lui John Magufuli.

Preşedintele Tanzaniei, John Magufuli, a murit la vârsta de 61 de ani

Vestea tristă vine la doar câteva zile după ce a apărut informația că John Magufuli ar fi internat în stare gravă într-un spital din Kenya, după ce s-ar fi infectat cu COVID-19. Preşedintele Tanzaniei a fost unul dintre cei mai vocali lideri africani care şi-au manifestat scepticismul faţă de virusul SARS-CoV-2, iar cauza oficială a decesului a fost insuficienţa cardiacă”, conform unui anunţ făcut de vicepreşedintele ţării

“Președintele John Magufuli a murit de o afecțiune a inimii cu care s-a luptat de peste 10 ani”, a declarat Samia Suluhu Hassan în cadrul unui interviu difuzat ieri, relatează CNN.

Ea a adăugat că președintele a primit tratament la spitalul Mzena de duminică și a anunțat 14 zile de doliu național.

S-a zvonit că John Magufuli fusese diagnosticat cu noul coronavirus

În timpul săptămânii trecute, un lider al opoziţiei a decalrat că John Magufuli ar fi internat în stare gravă într-un spital din Kenya, după ce a contractat noul coronavirus, a cărui ameninţare a bagatelizat-o în repetate rânduri. Președintele Tanzaniei nu a mai fost văzut în public de la sfârşitul lui februarie, absenţa sa fiind neobişnuită, în condițiile în care apărea la televiziunea de stat de mai multe ori pe săptămână.

Ulterior, patru persoane au fost arestate de poliţia din Tanzania sub suspiciunea că ar fi răspândit pe rețelele de socializare zvonuri potrivit cărora președintele John Magufuli este bolnav, a scris digi24.ro. Oficialii guvernului au negat în acel moment informațiile, iar vicepreședintele Samia Suluhu Hassan a declarat că șeful statului muncește din greu.

John Magufuli a negat de nenumărate ori că boala provocată de noul coronavirus (SARS-CoV-2) se răspândeşte în ţara est-africană şi a susţinut fără dovezi că vaccinurile sunt periculoase, sugerând în schimb ca oamenii să se roage şi să inhaleze aburul din plante.

În ciuda numeroaselor solicitări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tanzania nu a publicat nicio statistică privind cazurile din luna mai, când a înregistrat 509 de infecţii. Nu există un program de testare cunoscut şi oficialilor din domeniul sănătăţii li s-a interzis să menţioneze virusul.

Sursa foto: captură video YouTube / DW News