Președintele PNL pregătește politicile pe sport sub bagheta culturistului Gabriel!

De: Cancan
Publicat: 26/02/2018 | 19:05

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că şeful Federaţiei Române de Culturism, Gabriel Toncean, este consilierul său pe probleme sportive. Potrivit informațiilor apărute pe pagina de Facebook a fostului sportiv, acesta este prieten cu nimeni alta decât Renata Gheorghe, fosta iubită și actuala fiică vitregă a lui Leo de la Strehaia, supranumit și “Prințul țiganilor”.

Gabriel Toncean este noul consilier al preşedintelui PNL pe tot ceea ce înseamnă domeniul sportiv şi care s-a alăturat astăzi echipei noastre. (…) Toncean nu a acceptat să fie consilierul meu pe probleme sportive pentru a mă ajuta să editez un manual de educaţie fizică, cum a scornit domnul ‘Genunche’, în scurtul său mandat de ministru. Dimpotrivă, am avut discuţii privitoare la o investiţie extrem de serioasă în politici publice care să încurajeze educaţia prin sport, care să readucă sportul la baza programelor educaţionale. Educaţia prin sport este o educaţie care creşte competitivitatea, capacitatea moral-volitivă a fiecărui tânăr„, a declarat Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a mărturisit că este cam târziu să se apuce de culturism la vârsta sa, dar a adăugat că are o structură sportivă, scrie agerpres.ro.De culturism să mă apuc la vârsta mea este cam târziu, dar o structură sportivă am avut şi am. Chiar am făcut sport la viaţa mea. Am făcut gimnastică sportivă trei ani de zile, am practicat sporturi şi, astăzi, de fiecare dată când am ocazia, joc baschet, fotbal, când îmi permite timpul„, a spus Ludovic Orban.

Gabriel Toncean a pledat pentru practicarea sportului. „Toată lumea ar trebui să facă sport şi este important sportul indiferent de culoarea politică„, a afirmat el, precizând că este de cinci ani preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness. El s-a declarat „supărat şi trist” că nimeni nu a făcut ceva concret pentru sport şi, în special, pentru tineret sau pentru persoane cu dizabilităţi.

Întrebat care ar putea fi o primă idee a sa, Toncean a reiterat că toată lumea ar trebui să facă sport. „Toată lumea la sport! De la puterea exemplului pleacă tot. De 28 de ani, oriunde aş fi, echipamentul de sport este cu mine. A devenit un stil de viaţă„, a afirmat el.