Președintele Klaus Iohannis este optimist: „Măsurile luate de Guvern dau rezultate”

Publicat: 12/11/2020 | 16:49
Klaus Iohannis, înainte de videoconferința cu prefecții ( foto Presidency.ro )

În cadrul debutului unei videoconferințe cu prefecții, președintele Klaus Iohannis a făcut mai multe declarații de presă despre măsurile de restricție deja intrate în vigoare în România și despre efectul acestora care, în opinia domniei sale, începe să se vadă.

Șeful statului este de părere că țara noastră este departe de a opri pademia, dar este pe drumul cel bun, atâta timp cât regulile sunt respectate.

Citește și: Cele mai amuzante motive invocate de români pentru lipsa declarației pe proprie răspundere: „Nu am televizor acasă, merg la prietena mea”

„Vă mulțumesc pentru că de luni de zile sunteți implicați împreună cu Guvernul și cu mine în gestionarea acestei pandemii. Este o perioadă extrem de complicată și zlinic apar noi provocări, însă până acum noi am făcut față și împreună cu dumneavoastră intenționez să facem față și în continuare acestor provocări.

Vă reamintesc că pe primul loc este sănătatea românilor! Însă pentru asta e nevoie de măsuri care vin în principal din două zone. Prima zonă este cea de protecție și vorbim aici de măsuri care au fost luate de câtva timp de Guvernul Orban. Este vorba despre portul măștii, distanțare, igienă.

Trebuie să luăm măsurile adecvate!

Al doilea pachet mare de măsuri se referă la mobilitate. Trebuie să luăm măsurile adecvate, care se impun la momentul respectiv pentru a reduce mobilitatea populației. Asta înseamnă că reducem posibilitatea de contact între persoanele infectate și cele sănătoase”, a adăugat președintele.

Pe de altă parte, președintele s-a arătat mulțumit de faptul că măsurile intrate în vigoare acum câteva săptămâni încep să aibă efecte.

Deja, putem să observăm că măsurile luate de Guvern acum câteva săptămâni, care la momentul respectiv au dus la dezbateri de tot felul, deja dau primele rezultate. Acum 3-4 săptămâni, numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult și acum cred că suntem deja în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxim se situează în jurul a 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000. NU putem să spunem că am reușit să îngrădim pandemia dar avem confirmarea că măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni au dat rezultate.

Măsurile pe care le luăm sunt bine gândite, dar nu au fost suficiente

Aceste rezultate, chiar dacă există și arată că măsurile pe care le luăm sunt bine gândite, nu au fost suficiente. Nu au fost suficiente fiindcă vedem că la ATI numărul de persoane infectate crește. Vedem că în fiecare zi numărul de decese crește. Mult prea mulți români mor de această boală și atunci evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive”, a mai spus Iohannis.

Noul set de măsuri luate în plan național sunt bine gândite, sunt măsurile corecte și sunt măsurile de la care așteptăm rezultate peste 2, maximum 3 săptămâni. Acesta măsuri care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni sunt măsuri care trebuie implementare ferm, corect, clar și explicate”, a declarat, joi, Klaus Iohannis.

Nu rata:  Coronavirus România, 12 noiembrie. 121 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore