Președintele Consiliului Județean, la inaugurarea podului care s-a rupt în două: „Avem garanția că rezistă..”
Podul de la Luțca s-a prăbușit la doar câteva luni de la reabilitare. Când a fost pus în funcțiune, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean, asigura rezistența la o capacitate de până la 340 de tone. Cu toate acestea, șoferii care se aflau pe pod au căzut în Siret cu tot cu mașini.
Joi, podul de la Luțca s-a rupt în două, după ce fusese reabilitat în urmă cu doar nouă luni. La momentul acela. Președintele Consiliului Județean asigura durabilitatea lucrării și rezistența sa pentru următorii ani.
„Avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acțiunea sarcinilor statice și dinamice, au dus la concluzia că podul și structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon și a materialelor speciale, au avut un comportament normal și acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Județean Neamț poate fi folosit în condiții de siguranță”, transmitea Ionel Arsene. (CITEȘTE ȘI:
Cum se justifică Președintele Consiliului Județean din Neamț, după ce s-a dărâmat podul
Ionel Arsene a transmis pe pagina sa oficială de Facebook câteva explicații cu privire la dărâmarea podului de la Luțca. Potrivit oficialului, va demara o anchetă pentru a vedea care a fost problema și dacă firma care s-a ocupat de reparații nu a executat corespunzător realitatea.
„Referitor la incidentul petrecut pe drumul județean DJ 207A, unde podul peste râul Siret, din localitatea Luțca s-a prăbușit, Consiliul Județean Neamț face următoarele precizări:
– podul a fost supus unui proces de reabilitare, cu finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală, de către Consiliul Județean Neamț;
– în perioada de probe, până la recepția la terminarea lucrărilor, podul a fost supus unui test de verificare a structurii de rezistență, prin încărcarea cu un convoi de camioane, în greutate totală de peste 340 de tone;
– rezultatele testului au confirmat că structura podului a avut un comportament normal în urma testului și că podul poate fi folosit în condiții de siguranță;
– până la recepție, care nu a fost finalizată, urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– recepția nu a fost finalizată de către Consiliul Județean Neamț, podul fiind încă în administrarea constructorului;
-pentru finalizarea recepției urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice răspund de starea podului;
– va fi efectuată o anchetă, pentru a afla dacă soluția tehnică a fost bună și dacă firma care a executat lucrările a respectat soluțiile din proiectul tehnic;
– în baza concluziilor anchetei, vinovații de acest incident vor suporta consecințele”, a transmis Ionel Arsene pe Facebook. (CITEȘTE ȘI: