Preşedintele CCR a anuntat când va da răspunsul privind ordonanta pe Codul penal: „Suntem în termen”

De: Cancan
Publicat: 04/02/2017 | 12:13

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că până pe 10 februarie va fi dat răspunsul privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate făcută de Avocatul Poporului.
„Vom analiza cererile cu celeritate”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale a Româniai. „Suntem în termen”, a completat Valer Dorneanu.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a ridicat vineri la CCR excepţia de neconstituţionalitate pentru OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale.
„Am decis să ridic excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 13/2017, care va pleca în câteva minute spre CCR. (…) OUG este neconstituţională în ansamblu, în opinia noastră”, a spus Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.