Presa din Turcia susține că știe cu ce echipă semnează Mircea Lucescu. Va avea secund un fost golgheter al campionatului mondial

Publicat: 20/12/2023 | 21:46
Mircea Lucescu va trece printr-o nouă intervenție chirurgicală. Sursă foto: Arhivă cancan

Mircea Lucescu (78 de ani) este liber de contract după plecarea de la Dinamo Kiev. Deși s-a zvonit că românul are de gând să se retragă din lumea fotbalului, iată că antrenorul are planuri mari în continuare. Vrea să ia parte la o nouă provocare, iar presa de peste hotare susține că legenda noastră știe deja cu ce echipă vrea să semneze. 

Mircea Lucescu a plecat de câteva luni de la Dinamo Kiev. S-a zvonit apoi că antrenorul vrea să se retragă din lumea fotbalului, însă se pare că nu are de gând să facă acest lucru. Ba chiar are planuri mărețe la o altă echipă. Presa din Turcia a scris despre faptul că antrenorul român și-ar fi găsit echipă. Va avea secund un fost golgheter al campionatului mondial. Ar fi vorba despre Miroslav Klose (45 de ani), legendarul fotbalist german.

CITEȘTE ȘI: ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE MIRCEA LUCESCU NU SE MAI RETRAGE DIN FOTBAL. A TRECUT PRINTR-UN ADEVĂRAT COȘMAR ȘI FAMILIA LUI A FOST AFECTATĂ

Jurnaliștii turci au titrat despre faptul că „Il Luce” ar putea să o preia pe Beșiktaș. Reprezentanții clubului din SuperLig au programat o ședință pe data de 27 decembrie în care, cel mai probabil, se va decide despărțirea de Riza Calimbay, actualul antrenor al echipei. Favorit pe banca lui Beșiktaș ar fi fost Hansi Flick, fostul selecționer al Germaniei, însă acesta a acceptat oferta celor de la Borussia Dortmund.

Mircea Lucescu a mai antrenat-o pe Beșiktaș în perioada iulie 2002 – mai 2004. „Il Luce” a fost și la cârma celor de la Galatasaray, dar și tehnician pe banca naționalei.

Ce spunea Mircea Lucescu despre retragerea din lumea fotbalului

Celebrul antrenor român nu-și vede viața fără fotbal. Acesta le-a spus tuturor că nu are de gând să se retragă, ci așteaptă să ia parte la o nouă provocare. Nu se gândește la bani, ci la pasiunea de a câștiga meci după meci cu o echipă bună.

„Nu mă gândesc la asta (n.r. – retragere). Nu depinde unde mergi, ci cum ești. Cineva poate să preia Real Madrid într-o situație rea, să fie huiduit și totul să meargă prost, iar altul să se ducă în Serie C, să ajute copiii să crească și să se simtă ca în paradis.

Nu mă uit la bani. Vreau să lucrez undeva unde pot să câștig. Încă am pasiune, iar acest lucru este cel mai important pentru un om. Când toată speranța dispare, pasiunea te face să continui”, spunea Mircea Lucescu, acum 3 săptămâni, pentru Gazzeta dello Sport.

CITEȘTE ȘI: GICĂ HAGI A PUS MÂNA PE TELEFON ȘI L-A CHEMAT PE MIRCEA LUCESCU SĂ VINĂ LA FARUL. „UNUL TREBUIE SĂ IA DECIZIILE”