Preparatorul fizic care a măturat cu MM la Steaua a ajuns în Moldova: „Nu mai am nimic cu el. Ce a fost a fost! Asta e!”

Publicat: 29/11/2018 | 18:32
Lucian Păun este noul preparator fizic al FC Botoșani. Acesta s-a alăturat staff-ului condus de Liviu Ciobotariu, înlocuind-ul pe italianul Allesandro Cittadino care a preferat să îl urmeze pe Costel Enache la Astra Giurgiu.

În vârstă de 42 de ani, noul colaborator al lui Liviu Ciobotariu, tehnician cu care a mai făcut echipă în trecut, are la activ o experiență în Golf, iar în România a îndeplinit această funcție la Steaua, FC Vaslui, FC Brrașov și Concordia Chiajna.

„Sunt un preparator fizic care a făcut școala românească, am 42 de ani, am lucrat în România și internațional în Golf. Am actiat la Steaua București, FC Vaslui, FC Brașov și Concordia Chiajna. Cu Liviu am avut o scurtă colaborare acum câțiva ani de zile, suntem în aceași branșă și legăturile sunt strânse mai ales dacă te potrivești ca om. Am fost surprins de convocare pentru că el avea deja un staff dar important este că am reușit să ne cuplăm pentru că nici eu nu am avut angajament, un an jumătate de întrerupere a activității dar sunt fericit că ne-am întâlnit și am convingerea că o să facem treabă bună împreună. Jucătorii sunt bine din punct de vedere fizic. De fiecare dată munca celor de dinainte trebuie apreciată pentru că fără munca lor noi nu puteam continua. La meciul cu Craiova echipa a făcut un efort foarte mare, s-au autodepășit având în vedere terenul pe care s-a jucat”, a declarat Lucian Păun, noul preparator fizic al FC Botoșani.

Pe vremea când activ la Steaua, Lucian Păun a avut un conflict cu MM Stoica, însă spune că, între timp a îngropat securea războiului și a uitat de acel episod.

„Sunt niște situații prin care trecem la un moment data. A greșit și el foarte mult…dar și eu am greșit. Dacă nu-l băgam în seamă nu se mai ajungea la ce s-a ajuns. Dar sunt momente și moment în viață. Acum chiar nu mai am nicio problem cu el. A fost o situație și asta e”, a afirmat Păun.