Cazul preotului din Brăila, care a bruscat un bebeluş în timpul slujbei de creştinare, a şocat o ţară întreagă. Părintele paroh Traian Mazăre a fost filmat în timp ce îşi pierde cumpătul şi se poartă anormal cu un copilaş de numai câteva luni.
Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în urma imaginilor apărute în mediul online a avut loc cercetarea disciplinară a preotului Traian Mazăre, de la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena din Brăila”, măsura fiind interzicerea pentru 30 de zile de la oficierea slujbelor.
„Ca urmare a tulburărilor produse în ziua de 28 octombrie 2017, cu ocazia săvârşirii Tainei Sfântului Botez la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Brăila, potrivit procedurilor canonice şi statutare bisericeşti, în data de 1 noiembrie 2017, a avut loc cercetarea disciplinară a preotului paroh Traian Mazăre. Rezultatele cercetării au confirmat gesturi nepotrivite şi o atitudine inadecvată a preotului în timpul oficierii slujbei Tainei Botezului”, se arată în comunicatul transmis de Ariepiscopia Dunării de Jos.
Părintele Traian Mazăre este însă de părere că nu a făcut nimic rău şi că slujba de botez a respectat întocmai canoanele bisericeşti. Recunoaşte, totuşi, că era nervos, dar nu pe bebeluş, ci pe dascăl.
„Eram supărat pe dascăl. I-am reproşat şi în cuvinte, nu numai în priviri. I-am spus că putea să mă ajute şi el”, a declarat preotul, pentru debraila.ro.