Preoteasa Maria Gavril, gata să părăsească secţia Terapie Intensivă. “Începe o lungă…”

De: Cancan
Publicat: 02/11/2017 | 12:20

”Pacienta coboară din pat, nu mai are tuburi de dren şi nu mai sunt probleme ameninţătoare vital. Începe o lungă perioadă de recuperare fizică şi sufletească. Sufleteşte este mai greu, golul imens lăsat de pierderea unor persoane dragi este imposibil de umplut”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, conform monitorulsv.ro.

Acesta a mai precizat că evoluţia stării de sănătate a preotesei Maria Gavril este bună şi că pacienta ”a stabilit o comunicare foarte bună” cu psihologul Geanina Cîrlan, care o consiliază, şi că este vizitată de cei doi copii, Alexia şi Ioan, şi de rude.

În accident, Maria Gavril şi-a pierdut soţul, două fiice – Anastasia, de 10 ani, cumnata şi cumnatul. Ceilalţi doi copii, Alexia şi Ioan, au fost de asemenea răniţi dar, din fericire, au suferit leziuni mai uşoare, iar acum sunt în afara oricărui pericol.

În accident a murit şi autorul acestuia, care, beat fiind, cu o alcoolemie de peste 2 la mie, s-a izbit frontal, cu o viteză de peste 130 de km la oră, în autoturismul cu şapte locuri condus regulamentar de preotul Petru Gravril. În urma celui care provocat această tragedie au rămas doi copii şi o soţie bolnavă.