Premii mai mari la Wimbledon și Roland Garros!

Publicat: 04/05/2018 | 07:00
Organizatorii au anunțat creşterea premiilor totale cu 7,6 la sută faţă de 2017, la 34 de milioane de lire sterline (38,6 milioane de euro) la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon. Câştigătorii la simplu feminin şi masculin vor încasa câte 2,25 milioane de lire sterline (2,55 milioane de euro), faţă de 2,2 de milioane anul trecut.

Organizatorii îi avertizează pe jucătorii şi pe jucătoarele participante la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon că nu îşi vor primi premiile în bani dacă abandonează în timpul meciurilor din primul tur.

Potrivit regulii 50-50, care va fi impusă din acest an, jucătorii aflaţi la Londra care vor renunţa înaintea primului tur, vor încasa jumătate din premiu (n.r. – 44.000 de euro este premiul întreg pentru prima manşă), iar cealaltă jumătate îi va reveni sportivului care îl înlocuieşte.

Măsura are rolul de a limita numărul jucătorilor care, accidentaţi fiind, preferă să joace câteva ghemuri, apoi abandonează, pentru a încasa premiul pentru turul I.

Și valoarea premiilor la Roland Garros a crescut.  Câştigătorii turneului de la Roland Garros, la simplu feminin şi masculin, vor încasa fiecare câte 2,2 milioane euro în 2018, cu 100.000 de euro mai mult decât în 2017, premiile totale puse în joc anul acesta ridicându-se la 39,197 milioane euro, a anunţat directorul competiţiei de Mare Şlem din capitala Franţei, Guy Forget.

„Creşterea este de aproximativ 10% pentru probele de simplu, în raport cu ediţia de anul trecut”, a afirmat Forget, cu ocazia prezentării ediţiei viitoare a acestui turneu. În 2017, valoarea totală a premiilor de la Roland Garros s-a ridicat la 36 de milioane de euro.

Suma pusă în joc la turneul francez este mai ridicată decât cele de la Australian Open, din luna ianuarie (35,76 milioane) sau de la ediţia de anul trecut a turneului de la Wimbledon (37,43 milioane euro), însă rămâne inferioară faţă de cea de la US Open 2017 (43,61 milioane euro).

Ca şi anul trecut, organizatorii parizieni au dorit să pună „accent pe calificări şi pe primele tururi”, a subliniat Forget. Astfel, perdanţii din primul tur vor primi 40.000 de euro, cu 5.000 de euro în plus faţă de 2017, a detaliat directorul turneului.

De asemenea, organizatorii celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului, vor introduce trei modificări importante în regulament. Astfel, timpul dintre puncte creşte la 25 de secunde, faţă de 20 cât era până acum. Numărătoarea va fi una transparentă, printr-un ceas amplasat într-o zonă vizibilă publicului. Apoi, încălzirea jucătorilor va fi mult mai atent contorizată. Vor avea la dispoziţie cinci minute pentru încălzirea propriu-zisă, un minut pentru aruncarea monedei şi alegerea terenului şi încă 60 de secunde înaintea primului serviciu. De asemenea, let-ul va dispărea în meciurile din calificări şi în competiţia juniorilor.

 

Premiile încasate de jucători

– primul tur-        40.000 de euro

– turul II- 79.000 de euro

– turul III-            130.000 de euro

– turul IV-           222.000 de euro

– sferturile de finală-        380.000 de euro

– semifinale-       560.000 de euro

– finalist- 1.120.000  de euro

– câştigător-      2.200.000 de euro