Premierul Poloniei a fost implicat într-un accident rutier! Maşina în care se afla a plonjat de pe sensul de mers
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, Beata Szydlo „nu are nimic grav“ şi a fost transportată la un spital din Oswiecim unde a fost supusă unor controale de rutină.
Starea prim-ministrului este stabilă, dar trebuie să rămână în spital, a mai informat postul de radio pe contul de Twitter. Potrivit Mirror.co.uk, citând poliţia locală, maşina de serviciu a premierului, care se deplasa în coloană oficială, a fost lovită de un Fiat de mici dimensiuni la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani. Maşina prim-ministrului a fost aruncată de pe artera rutieră. Doi membri ai gărzii de corp, printre care şoferul maşinii au fost răniţi, unul foarte grav la picioare. Parchetul naţional a anunţat deschiderea unei anchete, potrivit Agerpres.