Premierul Greciei avertizează cu privire la nerespectarea izolării: „Dacă ne vom destinde vom plăti pentru asta”

De: T.S
Publicat: 02/04/2020 | 19:42

Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei, avertizează populația că slăbirea măsurilor restrictive din timpul pandemiei de corononavirus ar putea avea efecte devastatoare asupra populației, motivând că „cele mai rele zile” nu au venit încă iar țara sa va „plăti pentru inconștiență”.

Autorităţile elene au închis restaurante, baruri, magazine, terenuri de joacă, şcoli, centre comerciale, universităţi şi şcoli în efortul de a limita răspândirea noului coronavirus.

„Nu suntem la începutul sfârşitului, ci mai degrabă la sfârşitul începutului, de abia urmează ce va fi mai rău. 

Aprilie va fi luna cea mai critică, dacă ne vom destinde vom plăti pentru asta şi nu trebuie să lăsăm să se întâmple aşa ceva”, a afirmat Mitsotakis citat de Agepres.

Evitarea evenimentelor tragice

Totodată, premierul a adăugând că Grecia a evitat până în prezent „evenimente tragice” precum cele din Italia, Spania şi SUA.

Grecia, care a înregistrat primul său caz de coronavirus la sfârşitul lunii februarie şi a luat din timp măsuri pentru a controla focarul, a semnalat 1.415 cazuri de contaminare confirmate până în prezent şi 50 de decese.

Se aşteaptă ca încetinirea activităţilor economice să conducă la o recesiune în acest an. Producţia s-a contractat puternic în luna martie, scăzând în cel mai rapid ritm din iulie 2015, punând capăt celor aproape trei ani de creştere.

„Până în prezent grecii au reuşit acest lucru”, a spus el, subliniind că situaţia este mult mai rea în alte ţări europene.

În Olanda, unde primul caz de contaminare cu noul coronavirus a fost confirmat în acelaşi timp ca în Grecia, dar unde există de zece ori mai mulţi pacienţi intubaţi în spitale.