Premieră în penitenciarele din România. Un deţinut din Botoşani cere în instanţă să fie eutanasiat
Deţinutul a fost condamnat la cinci ani de puşcărie pentru contrabandă cu ţigări şi îşi motivează cererea prin faptul că nu mai poate suporta suferinţa prin care trece în închisoare.
„Nu mai pot rezista, iar să mă sinucid ar fi cel mai mare păcat în faţa lui Dumnezeu. Sistemul penitenciar m-a îmbolnăvit şi nu pot aştepta până la ispăşirea pedepsei”, a declarat el în instanţă.
Judecătorii de la Judecătoria Botoşani i-au respins prima cerere de eutanasiere, iar omul a trimis ulterior un memoriu către preşedintele Traian Băsescu.
Deţinutul, ce a fost încarcerat în 2006, a beneficiat de mai multe întrerupei ale pedepsei deoarece are probleme cu inima si chiar a avut o operaţie pe cord. El spune că în închisoare durerile i s-au acutizat până la limita suportabilităţii, deoarece nu-şi poate respecta aşa cum trebuie tratamentul.
Marţi, procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii pe motiv că aceasta vine în contradicţie cu principiile normelor de drept şi prevederile Constituţiei. „Poate fie să-şi continue viaţa în acest fel până când moare din cauze naturale, fie să se înfometeze până la moarte, fie să lupte cu statul pentru ca niciun individ să nu-i mai hotărască viaţa. Acestea sunt singurele opţiuni pe care le are”, a declarat Dinu Buceceanu, avocatul care îl reprezintă din oficiu.
Eutanasierea la cerere este ilegală în România, iar Biserica Ortodoxă Română se declară împotriva unei astfel de proceduri.