Doina Teodoru, câştigătoarea ”iUmor” şi preferata lui Mihai Bendeac, i-a făcut KO pe Dan Capatos, Cătălin Bordea şi Anisia. Tânăra nu a ţinut cont că era în ”ograda” lor şi le-a zis verde în faţă.
Doina Teodoru, câştigătoarea ”iUmor” şi preferata lui Mihai Bendeac, a mers în emisiunea lui Dan Capatos pentru a arăta că nu i-a secat ”izvorul” de glume incomode. Dan Capatos şi colegii lui au simţit-o în direct, pe pielea lor.
„M-am întânit cu Mihai, am şi filmat. Nu m-am întânit cu oamenii de care am zis. Aurelian Temişan mi-a scris. Mi-a mulţumit că a apărut în numărul meu. Am venit cu plăcere la această emisiune după ce am luat un flacon de medicamente. Anisia, tu ai traducător în cască, înţelegi tot ce zic? Era nevoie de Anisia aici. Trebuie promovaţi şi oamenii de la ţară, din popor, despre tine vorbesc Bordea. Am văzut-o atâţia ani pe Daniela Crudu dansând aici, la voi în emisiune, dar nu v-a spus nimeni că marfa nu se prezintă fără preţ? Daniela a spus că pleacă de la emisiune pentru că e obositor programul. E greu să munceşti noaptea, mai ales când ai şi emisiune înainte”, a declarat cu dezinvoltură Doina Teodoru fără a-l menaja nici măcar pe Capatos pe care l-a tachinat cu lipsa audienţei.