Prefectul Capitalei, deranjat de imaginile cu Marcel Vela de la o terasă din București! „Mi se pare revoltător”
Recent, fostul ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost surprins la o terasa unde nu se respectau regulile de protecție sanitară și amendat contravențional cu 1000 de lei. În urma imaginilor difuzate în spațiul public, Prefectul Capitalei, Alin Stoica, s-a arătat revoltat de cele întâmplate.
Alin Stoica a condamnat acțiunile fostului ministrul de Interne și în general atitudinea celor care nu respectă restricțiile impuse și nu înțeleg că genul acesta de activități nu fac altceva decât să agraveze situația epidemiologică din țară.
„Imaginile mi se par revoltătoare, în primul rând pentru că cei care organizează genul acesta de activităţi nu au minimă empatie să înţeleagă că sunt mulţi cetăţeni care pot suferi din cauza lor. Regulile respective nu sunt îndreptate împotriva comercianţilor, ele sunt, de fapt, nişte măsuri menite să asigure protejarea sănătăţii şi vieţii oamenilor şi cred că toţi suntem datori să respectăm regulile astea tocmai pentru că ne pasă de ceilalţi. În momentul în care vezi astfel de scene şi ştii că sunt foarte mulţi bucureşteni care le respectă şi poate nu le e uşor să o facă, atunci evident că mi se pare revoltător”, a declarat Alin Stoica.
Marcel Vela, surprins la o terasă
Marcel Vela a fost surprins la o terasa unde nu se respectau regulile de protecție sanitară și amendat contravențional cu 1000 de lei. (VEZI ȘI: MARCEL VELA, PRINS CU „MÂȚA-N SAC” EXACT ÎN ZIUA ÎN CARE S-A DISCUTAT DE RESTRICȚII. A FOST AMENDAT DUPĂ CE A FOST VĂZUT LA O TERASĂ. VIDEO)
Imaginile cu fostul ministru au fost surprinse chiar în ziua în care autoritățile încercau să găsească soluții pentru a nu băga Capitala în carantină, deși rata de infectare a depășit 6 la mia de locuitori.
În apărarea sa, Marcel Vela spune că terasa nu era închisă, deoarece avea acoperișul rabatat. Până la acest moment nu se cunosc mai multe amănunte despre incident sau cine erau oamenii care se aflau cu el, atunci când poliția a intervenit.