Prea mica pentru atata durere: strigatul disperat al unei fetite de 9 luni, bolnava de cancer!
Din cele noua luni pe care le-a implinit, micuta Katerina Maria a stat sapte numai prin spitale. Cruntul diagnostic a fost pus dupa ce a fost internata aparent pentru o banala infectie urinara.
“Numele meu este Iuliana Stroie si pana nu demult eram o mamică fericita a doi copilasi minunati. Cand l-am născut pe baietelul meu, Andrei, am fost cea mai fericita femeie din lume, iar cand Dumnezeu mi-a dat si o fetita am realizat cat de norocoasa sunt. N-am încetat nicio clipa sa-i multumesc Domnului pentru copiii mei si mă rog incontinuu sa fie sanatosi!Fetiţa mea, Katerina Maria, s-a născut pe 10 Decembrie 2012, dupa o sarcină atent supravegheată, în mijlocul unei ninsori ca-n poveşti. A primit nota 10 la naştere, era grăsuţă, mâncăcioasă şi foarte cuminte. Am fost foarte fericiţi şi nu ne venea să credem că Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult! Aveam doi copii perfecţi, frumosi şi sănătoşi!”, povesteste tanara mamica.
Complicatiile au aparut in urma cu sapte luni, cand fetita a facut o infectie urinara. A fost operata, spun parintii, insa problema nu doar ca a recidivat, ci doctorii i-au dat o veste socanta: Katerina are cancer! Mai exact, lângă rinichiul drept s-a descoperit o formaţiune tumorală de aproape 4 cm.
Doctorii din Bucuresti au refuzat s-o opereze, din cauza unui pericol prea mare, au spus ei, iar parintii fetitei au cautat ajutor in strainatate. Si au gasit!
“După vreo 2 săptămâni de agonie ne-am dat seama că trebuie să facem orice ca să ne salvăm copilaşul şi am căutat o clinică din străinătate despre care citisem că are specialişti în această boală şi rezultate foarte bune în vindecarea acesteia. Cei de la Institutul Gustave Roussy din Franţa au acceptat să ne primească în data de 4 Septembrie pentru un set complet de analize şi pentru a ne spune opinia lor în ceea ce priveşte tratamentul fetiţei mele. După trei zile am aflat că diagnosticul pus în România s-a confirmat, dar că se poate trata! Şansele de vindecare la această clinică din Franţa, cu tratamentul lor, sunt de 90%! Dar trebuie începută de urgenţă chimioterapia, pentru ca operaţia este mult prea riscantă în acest moment. Întrucât suma necesară doar pentru tratament, de 57.000 euro, este imposibilă pentru noi, apelăm la oricine ne poate ajuta sa îi dea o şansă la viaţă fiicei noastre!””, face un apel disperat mama fetitei.
Conturile unde se pot face donatii sunt deschise la Garanti Bank – Suc. Floreasca
Beneficiar: Katerina Maria Stroie
LEI – RO75UGBI0000102016115RON
EUR – RO68UGBI0000102016116EUR