Praduiti de aceeasi banda
AUTOR. Masina lui Hrebe Jr. a fost furata de un membru al gruparii lui Sandu Geamanu CALVAR. Abia scapat din arest, finantatorul Stelei este chemat din nou in fata procurorilor CANCAN a dezvaluit in premiera inca din data de 28 aprilie ca barbatul care l-a jefuit pe Hrebenciuc Jr. are legatura cu banda care a luat Mercedes-ul lui Gigi Becali CANCAN a avut din nou dreptate: dupa publicarea articolului in care aratam ca Hrebenciuc Jr. a fost victima unui hot din anturajul lui Geamanu, asa cum s-a intamplat si in cazul lui Gigi Becali, procurorii au probat ca autorul furtului este un membru al gruparii respective. Claudiu Pescaru Procurorii au reusit sa probeze ca barbatul care a fugit cu masina lui Andrei Hrebenciuc este Sorin Paul Mihalache, despre care exista indicii ca ar fi furat mai multe masini la comanda lui Sandu Geamanu. Retinut odata cu Geamanu pentru furt de masini, Sorin Paul Mihalache a fost acuzat ca, la sfarsitul lunii trecute, l-a lasat pe Andrei Hrebenciuc fara luxosul sau BMW seria 6. Tanarul este acuzat ca l-ar fi urmarit pe Hrebenciuc pana cand acesta, din neglijenta, s-a indepartat de automobil fara sa scoata cheile din contact. Atunci s-a urcat la volan si a demarat in tromba. Chiar daca nu si-a recunoscut fapta si a anuntat prin intermediul avocatului ca este nevinovat, procurorii sustin ca au destule probe care sa-l incrimineze. In plus, suspectul este banuit ca a lasat fara limuzine si alti oameni de afaceri din Bucuresti. Hrebenciuc a mers la Furturi Auto si l-a recunoscut pe suspect din albumul cu poze. Cu toate ca, in situatii similare, politistii nu au fost in stare sa prinda suspectii, Mihalache a ajuns totusi, intr-un tarziu, in spatele gratiilor. Mai mult, in curtea acestuia, situata undeva pe soseaua Bucuresti-Targoviste, s-a mai gasit un BMW despre care se banuieste ca este furat.
Anchetat pentru fals
Gigi Becali are o noua problema: Agentia Nationala pentru Integritate a sesizat Parchetul privind posibile falsuri in declaratia de avere a omului de afaceri. „Agentia a analizat declaratia de avere a candidatului Gigi Becali si a decis ca exista posibilitatea ca acesta sa fi comis un fals atunci cand a intocmit documentul. In aceste conditii, am decis sa sesizam Parchetul pentru a investiga posibilul fals”, sustin surse din cadrul ANI. Aceste suspiciuni au aparut dupa ce s-a constatat ca declaratia de avere a lui Gigi Becali, candidat pe listele PRM pentru alegerile europarlamentare, depusa in urma cu cateva zile, este aproape identica cu cea din octombrie 2008, atunci cand patronul Stelei a candidat pentru un loc in Parlamentul Romaniei. Astfel, Gigi Becali va fi cercetat pentru fals, de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1. (G.T.)