Poziția oficială a României după tentativa de lovitură de stat din Rusia. Primele declarații ale lui Klaus Iohannis

Publicat: 24/06/2023 | 15:46
Klaus Iohannis, președintele României / Foto: Facebook

Klaus Iohannis a făcut primele declarații oficiale despre situația din Rusia! Președintele României a transmis, sâmbătă, un mesaj pe Twitter prin care i-a informat pe cetățeni că autoritățile noastre sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, face prăpăd în țara condusă de Vladimir Putin, după ce luptătorii lui ar fi fost atacați de armata rusă. 

Un război civil a pornit în Rusia, după ce gruparea Wagner ar fi fost atacată de armata rusă. Evgheni Prigojin a anunțat că mulți dintre luptătorii lui și-au pierdut viața într-un atac cu rachete al oamenilor lui Vladimir Putin. Deși autoritățile de la Moscova au dezmințit aceste acuzații, șeful organizației Wagner a lansat amenințări dure și a trecut la fapte.

Au efectuat lovituri, lovituri cu rachete, asupra taberelor noastre din spate. Un număr foarte mare dintre luptătorii noştri au fost ucişi”, a transmis Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă, notează Agerpres.

CITEȘTE ȘI: CINE ESTE EVGHENI PRIGOJIN, OMUL CARE ÎNCEARCĂ SĂ DEA LOVITURA DE STAT ÎN RUSIA. JEFUIA FEMEI ȘI VINDEA CRENVURȘTI ÎNAINTE SĂ DEVINĂ CELEBRU

Cel puțin trei elicoptere militare și un avion au fost doborâte, sâmbătă, de către mercenarii lui Prigojin, conform imaginilor care circulă în mediul online. Mai mult decât atât, șeful grupării a recunoscut atacul. Un depozit de combustibil a fost aruncat în aer la Voronej, iar lista continuă.

Luptătorii lui Prigojin au capturat orașul Rostov și se îndreaptă către Moscova. La rândul lui, Vladimir Putin i-a acuzat pe oamenii lui Evgheni de „trădare” și de faptul că au „înfipt un cuțit în spate” trupelor ruse.

CITEȘTE ȘI: RUSIA E ÎN PRAGUL LOVITURII DE STAT? ȘEFUL MERCENARILOR WAGNER ACUZĂ ARMATA CĂ I-AR FI ATACAT LUPTĂTORII

Ce spune Klaus Iohannis despre situația din Rusia

Președintele României este la curent cu evenimentele din Rusia. Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care a ținut să le spună românilor că este permanent informat de tot ce se întâmplă între mercenarii Wagner și armata rusă.

Autoritățile din România urmăresc îndeaproape evoluțiile evenimentelor din Rusia. Sunt permanent informat despre evoluția evenimentelor. Suntem în contact permanent cu Aliații”, este mesajul transmis de Klaus Iohannis, în mediul online.