Poziţia Oficială a BOR cu privire la transformarea Regelui Mihai într-un SFÂNT

De: Cancan
Publicat: 10/12/2017 | 16:45

Potrivit lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, procedura de canonizare în Biserica Ortodoxă poate fi făcută numai pe criterii religioase, nicidecum politice.

O asemenea solicitare, o canonizare în biserica ortodoxă, poate fi făcută doar în urma respectării unor criterii religioase. Regele Mihai rămâne un model de tată, nu numai al unei familii, dar şi al unui popor, e un model exemplar, dar din sfera politică nu putem transpune aceste lucruri în sfera religioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, într-o declaraţie televizată.

O canonizare are criterii riguroase şi presupune o personalitate mistică şi o persoană profund religioasă. Nu putem amesteca sfera politicului cu cea religioasă”, a mai spus Vasile Bănescu.

Dan Bădic, fostul director al Casei Regale a României, a anunţat că va propune canonizarea Regelui Mihai I. „Judecând suferinţa surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”, spunea Bădic.