Pozitia oficiala a Bisericii despre icoana lui Arsenie Boca care lăcrimează. Ce urmeaza sa se intample
Reprezentantul Bisericii, parintele Casian a spus că aceste lacrimi sunt un mod prin care părintele Arsenie Boca încearcă să le transmită un mesaj românilor prin care îi îndeamnă să se îndrepte către biserică şi credinţă.
„E vorba despre o fotografie a părintelui Arsenie Boca, care lăcrimează. Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin diferite mijloace. Sfinţii de ieri şi de azi le vorbesc prin diferite căi. Părintele Arsenie e cel care a tradus 12 volume aduse din Sfântul Munte, din greacă. A scris şi diferite cărţi, a pictat o biserică, a fost un vizionar, un om trimis pe pământul ţării noastre cu o misiune, dar şi un patriot. Poate de aceea şi plânge icoana sa, pentru că nu ne mai poate vorbi ca să-l auzim. Se face simţită prezenţa firii sale prin acest mijloc al lacrimilor ce cad din icoană. Toţi marii părinţi şi călugări au plând cât au fost în viaţă pentru greşelile lor, pentru păcatele lor, dar mai ales ale lumii contemporane. Iată că acum vedem cum unii ne plâng şi dincolo de mormânt, prin această minune. Dacă acum icoana părintelui Arsenie plânge, înseamnă că trebuie să ne schimbăm viaţa pentru Biserică şi fapte bune, pentru oprirea de la păcate mari: avorturi, desfrânări, înşelăciuni, nedreptăţi, beţii, lipsa locurilor de muncă, defrişări şi altele”, a declarat părintele Casian.
L.L