Daca acum este una dintre cele mai apreciate blondine din televiziunea din Romania, Simona Gherghe are un mic secret care tocmai a iesit la iveala. In realitate, prezentatoarea TV nu este nicidecum blonda, ci... bruneta!
Venita pe lume la data de 31 octombrie 1977 in Iasi, Simona a terminat cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din urbea ei natala.
In 1998, cand inca era studenta si… bruneta – aceasta fiind, de altfel, culoarea naturala a parului ei -, a participat la o preselectie pentru postul de prezentator de stiri la PRO TV Iasi. Din pacate pentru ea, a fost respinsa pe motiv ca nu era telegenica.
Dupa episodul cu telegenia, renuntase cu desavarsire la ideea de a face televiziune, pana intr-o zi, cand a dat o proba la un post local si a intrat.
S-a mutat in Bucuresti in aprilie 2002, ca editor-prezentator de stiri si reporter video la „Observatorul” Antenei 1. Avea deja experienta, iar dependenta ei de stiri era netratabila. Venea dupa trei ani de stiri de radio, pentru Radio Nord-Est Iasi, si un an la pupitrul stirilor postului local de televiziune TV BIT, statie afiliata Antenei 1. Imediat, si-a schimbat culoarea parului, facandu-se blonda si devenind una dintre cele mai… telegenice vedete TV din Romania.
B.P