INSTANTANEE. Pe fiecare stergar sunt realizate scene din viata femeilor din Cleanov Femeile din satul Cleanov, aflat la granita dintre judetul Dolj si Mehedinti, au mostenit in timp o traditie cu care se mandresc. Reprezentantele sexului frumos de toate varstele au expus pe peretii caselor in care locuiesc stergare brodate cu cele mai importante momente din viata lor. Acestea au fost realizate dupa zile sau chiar saptamani intregi de munca. „Viata la tara e grea, dar noi avem aceasta indeletnicire din strabuni. Trecem peste greutati si ne intarim privind stergarele in care avem scrisa intreaga viata. Nici pentru mii de euro nu as da unul din stergarele facute cu mana mea”, a declarat Alexandra Tudosie, de 67 de ani. Imaginile reprezinta scene din viata, iar femeile lucreaza in general seara, dupa ce se intorc de la camp, la podul din sat sau la poarta. Obiectele nu sunt doar de decor. Ele au o insemnatate sentimentala foarte mare pentru fiecare dintre cele care au brodat cu mana lor un astfel de stergar. (M.B.)