Povestea unui clujean care a păgubit peste 20 de apropiați: „I-am făcut plângere la poliție”
Un bărbat din Cluj a reușit să strângă o avere împrumutându-se la 20 de prieteni fără să mai restituie banii vreodată. Păgubiții se tem că acesta ar putea pleca din țară cu tot cu suma uriașă obținută, așa că au depus mai multe plângeri la poliție în ultimele zile, în speranța că vor reuși să rezolve problema la timp.
O poveste ruptă din filme a ieșit la iveală în urmă cu puțin timp în Cluj. Se pare că un bărbat care deținea în trecut câteva firme care îi produceau venituri considerabile anual, a ajuns să împrumute bani de la prieteni, urmând să nu îi mai returneze. Păgubiții au format o alianță pentru a putea să își recapete cel puțin o parte din banii împrumutați.
Clujeanul care a împrumutat bani de la cel puțin 20 de persoane
În urmă cu mai bine de un an, un clujean a început să aibă probleme financiare destul de mari, tocmai de aceea a început să împrumute sume din ce în ce mai consistente de la prietenii săi. De fiecare dată acesta a anunțat că va înapoia banii în momentul în care afacerile vor începe să producă din nou, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată.
„Noi avem 20 de oameni înșelați în grup, dar mai sunt și alții. Omul ajunge undeva la 864.000 de euro luați împrumut. Cam atât am apucat noi să documentăm. Eu nu știu cum îi prostește pe atât de mulți oameni”, a declarat un apropiat al bărbatului.
Apropiații susțin că se tem că bărbatul va pleca din țară cu tot cu banii pe care i-a împrumutat, așa că au început să depună plângeri la poliție pentru a putea să îl oprească pe clujean. Unele surse susțin că inculpatul și-ar fi făcut deja pașaport pentru el și pentru fosta lui soție, deoarece își doresc să scape de probleme fugind imediat din România.
„I-am făcut plângere la poliție alături de alții, după ce am aflat că și-a făcut pașaport, lui și fostei soții. Este urmărit peste tot de cei care au de recuperat bani. Omul știe foarte bine să vrăjească. Știe să te agațe”, a mai explicat un alt păgubit.