Povestea tristă din spatele succesului răsunător al lui Sebastian Dobrincu: ,,Prea târziu pentru a o salva…”
Sebastian Dobrincu este unul dintre cei mai de succes tineri din România. La vârsta lui, a reușit să facă față mai multor provocări cu care viața l-a pus la încercare, însă nu s-a dat bătut și a reușit să ajungă acolo unde și-a propus. Totuși, cum orice om are o poveste, în spatele succesului lui Sebastian se află o pierdere dureroasă: bunica lui.
În cadrul unui interviu pe care l-a oferit, tânărul a mărturisit că bunica sa a murit de cancer, când el avea doar 14 ani. La acea vreme, ,,lipsa resurselor medicale” și-a spus cuvântul. Cu puțin timp înainte de a-și da ultima suflare, Sebastian Dobrincu i-a promis bunicii sale că va munci pentru a face rost de bani, pentru ca mai apoi să o trateze într-un spital din afară. (CITEȘTE ȘI: CARE ESTE CEL MAI MARE REGRET AL LUI SEBASTIAN DOBRINCU, DUPĂ CE A PĂRĂSIT COMPETIȚIA SURVIVOR ROMÂNIA 2023)
,,Moartea bunicii mele mă motivează să ajut”
Cu puțin timp înainte de a păși în competiția ,,Survivor”, Sebastian Dobrincu își propusese să câștige marele premiu, bani cărora voia să le dubleze valoarea și să-i doneze în scopul renovării și modernizării spitalelor de la noi din țară.
,,Sincer, am aflat că există și un premiu în bani după ce am acceptat propunerea. Nu am stat pe gânduri și am ales pe loc că, dacă voi reuși să câștig competiția, voi dubla premiul de 100.000 de euro și îl voi dona către o cauză foarte personală – Spitale publice din bani privați – alături de Fundația Metropolis, pentru a moderniza, renova și echipa spitalele din România.
Nu sunt fanul poveștilor lacrimogene, așa că vizavi de motivația mea pot spune doar că bunica mea a murit de cancer la Spitalul Fundeni, din lipsa resurselor medicale ale spitalului. Aveam 14 ani și, fix înainte de a muri, îi promisesem că voi munci și voi avea bani să o duc la un spital din afara țării, unde să poată fi tratată. Am reușit într-un final să îmi permit financiar, însă prea târziu pentru a o salva. Moartea bunicii mele mă motivează să ajut cum pot la salvarea acestor oameni lipsiți de ajutor.”, spunea Sebastian Dobrincu, potrivit viva.ro.