În ultimii ani, tot mai mulți români au devenit dependenți de jocurile de noroc. În această situație este și Robert, un bărbat de 35 de ani care spunea, în luna martie, că ar face orice ca să scape de păcănele. Ce a dezvăluit că i s-a întâmplat recent este un semnal de alarmă pentru cei care au deprins acest viciu.
Robert are 35 de ani, dintre care 8 i-a jucat la păcănele. Dependența sa de jocuri de noroc l-a costat nu mai puțin de 200.000 de euro, dar, viciul este mai puternic decât ambiția lui de a se lăsa. Dacă astăzi pierde, mâine este dispus să facă orice pentru a câștiga.
În luna martie 2022, Robert a conștientizat că este obsedat de păcănele și că trebuie să se lase de acest „sport”. Acum nouă luni, spune că este dispus chiar să-și taie o mână pentru a se elibera.
„Mă lupt cu demonii. În stânga săli de jocuri, în dreapta la fel. Ai câștigat, te felicită toată lumea. Când pierzi, pleci cu capul plecat. În 8 ani am peste 200.000 de euro băgaţi. Ieri, 80 de milioane. Mi-e gândul la ele zilnic. Dacă am pierdut ieri, azi mă gândesc cum să joc.
Din cauză că te judeci şi îţi pare rău că ai ajuns acolo. Înainte râdeam, mă uitam la prieteni cum se ceartă cu aparatul. Când ştii că acum ai 5.000 de euro şi mâine nu ai de ţigări, nu te judeci singur? Mi-aş tăia o mână să scap de ele”, spunea Robert, în luna martie a acestui an.
(CITEȘTE ȘI: Cum să câștigi la păcănele. Incredibil ce a făcut un bărbat într-o sală de jocuri de noroc)
În prezent, Robert și-a vândut casa pentru a-și putea întreține dependența de jocuri de noroc. Se pare că viciul a triumfat în fața doiniței sale de a se „lăsa” de păcănele.
Din nefericire, cazul său nu este singular. În România ultimilor ani, numărul caselor de pariuri, cazinourilor și păcănelelor de orice formă a crescut alarmant, atrăgând după sine sute de dependenți. Ca urmare, o nouă lege a intrat în vigoare, potrivit căreia persoanele care își conștientizează obsesia de păcănele vor putea cere să le fie restricționat accesul în astfel de săli. De asemenea, accesul în clădirile cu jocuri de noroc se va face doar în baza buletinului.
(CITEȘTE ȘI: O primăriță din Maramureș a jucat la păcănele ajutoarele de căldură ale oamenilor. Femeia este soție de preot)