Povestea tragică a doi părinți care au încercat să își salveze bebelușul. La 12 zile de când a venit pe lume, micuțul a intrat în stop cardiac. Ce s-a întâmplat, de fapt
Doi părinți au trecut printr-o experiență îngrozitoare, la doar 12 zile după ce micuțul lor a venit pe lume. Bebelușul a intrat în stop cardiac din cauza unei infecții nozocomiale. Ce a urmat este desprins dintr-un film de groază pentru familia lor.
Alice și Sam Taylor s-au pregătit de un eveniment major în viața lor, și anume să devină părinți. Extrem de fericiți, așteptau cu sufletul la gură să își strângă în brațe bebelușul. Însă, fericirea s-a transformat, în scurt timp, într-o luptă contracronometru pentru ei, dar mai ales pentru cel mic, Thomas.
Micuțul Thomas a suferit un stop cardiac, la doar 12 zile după ce a venit pe lume. Starea lui s-a agravat imediat din cauza unei infecții nozocomiale. Iar, pentru că nu mai existau pătuțuri reci în unitatea spitalicească, părinții bebelușului au fost nevoiți să improvizeze. Aceștia l-au pus pe mai multe pungi de mazăre congelată.
Micuțul Thomas a murit în ambulanță, în drum spre spital
Micuțul Thomas s-a stins din viață în ambulanță, în drum spre spital, la doar 12 zile după ce a venit pe lume. Părinții sunt dărâmați de durere și și-au dorit să îl vadă pentru ultima oară, înainte de înmormântare.
„Să stau în parcarea supermarketului și să îmi îmbrățișez băiețelul în timp ce Sam a intrat să ia cinci pungi de mazăre congelată a fost bizar. M-am gândit că dacă mă întâlnesc cu cineva cunoscut va fi foarte ciudat. Îmi doream ca Sam să se grăbească. Oricât de bizar pare (n.red.- gestul pe care l-au făcut), nu s-a simțit ciudat pentru că dacă aș fi putut să îl țin în brațe pentru totdeauna, aș fi făcut-o. Și acesta a fost ultimul drum al lui Thomas până acasa, așa că, într-un fel, parcă îmi doream să nu se mai termine. Să îl ducem acasă pentru ultima oară s-a simțit ca un lucru pe care a trebuit să îl facem, ca părinți”, a declarat Alice, în vârstă de doar 27 de ani.
Tânăra mămică a continuat seria mărturisirilor: ”A însemnat că familia și prietenii au avut ocazia să îl cunoască, să își ia rămas buni și ne-a permis să creăm amintiri prețioase cu el, amintiri pe care le vom prețui pentru totdeauna”.
În prezent, părinții îndurerați doresc să strângă fonduri pentru spitalul din Marea Britanie din dorința de a exista mai multe pătuțuri reci pentru cei mici, arată The Mirror.
Sursă foto: Pixabay