Povestea răzbunării rapidiste pe Dinamo, la un alt nivel! ”Acela era meciul vieţii, am zis că e o glumă, că vor să ne aresteze pentru viol!”
Rapid- Dinamo 1-0, meciul cu cântec jucat în anii 80 a rămas şi astăzi în memoria suporterilor giuleşteni, dar şi a actorilor care au fost pe dreptunghiul verde de pe arena de lângă Podul Grant. Leontin Toader, portarul care a jucat 11 ani sub culorile alb-vişinii, a rememorat pentru CANCAN povestea audierii sale la poliţie împreună cu alţi 5 colegi de echipă, pentru acuzaţia de viol. Ancheta a avut loc chiar cu câteva zile înaintea partidei şi a avut scopul de a-i intimida pe giuleşteni. Efectul a fost invers , pentru că Rapid a învins-o pe Dinamo cu 1-0, golul fiind opera micului Rivera din Giuleşti, Ion Goanţă.
Leo Toader, primul audiat de poliţie, Fane Ţâră a ratat meciul României în Rusia!
”Am apucat să fiu primul audiat atunci la poliție, iar Țâră al doilea, pentru că urma să plecăm cu echipa de tineret în Rusia, dar Fane nu a mai apucat să plece. După aceea a fost Liță, nu mai știu al câtelea a fost, dar știu că i-au ținut ceva timp până pe la ora 17, nu mai țin minte. Nu știu dacă eliberarea celor șase fotbaliști rapidiști de la poliție s-ar fi făcut după ce Liță l-a sunat pe Valentin Ceaușescu. După-amiază le-a dat drumul colegilor mei. Eu am plecat atunci de la audieri și ne-am întors vineri de la Soci, unde s-a jucat meciul acela amical al naționalelor de tineret. S-a zis că a fost o neînțelegere, din ce știu eu. Dacă eu nu am fost zilele acelea în țară, nu știu ce s-a întâmplat.
Colegii mei atât mi-au zis, că i-a ținut la poliție până la ora 17. Nu ne-a zis când și cum s-a întâmplat acel viol de care eram acuzați. Ne-a pus să dăm o declarație despre ce am făcut în ultimele trei luni, tâmpenii din astea. Noi cei de la Rapid eram atunci pe locurile 10, 12, Dinamo era o forță atunci. Dar a fost surpriza aceasta, că ne-am trezit chemați la poliție înainte de meci. Am zis că este o glumă (n.r.- râde). Audierile au fost pe la secția 4 de poliție, unde veneau și fotografii care veneau pe la meciuri, adică noi cunoșteam pe acolo pe băieții ăia. Am zis că e o glumă, când am văzut că ne ia amprente, a fost ceva neașteptat„, a povestit Leo Toader pentru Cancan.
Portarul legendar al Rapidului a vorbit şi de contribuţia preşedintelui echipei, Dan Lăzărescu.
”El a stat cu noi acolo şi le-a zis la poliţişti că eu şi Fane Ţâră trebuie să ajungem la aeroport. Avionul era pe la ora 10, iar pe noi ne-au luat de la ora 7 şi jumătate dimineaţa din cantonament. De aceea, eu am intrat primul la audieri, iar Ţâră al doilea. Eu am apucat avionul, dar Fane nu. După aceea, ne-am ambiţionat şi i-am bătut pe Dinamo cu 1-0. A ieşit aşa, ca un fel de răzbunare ca să zic, că eram montaţi… De fapt, la orice meci eram, mai ales cu Dinamo şi cu Steaua! Acelea erau meciurile vieţii”, a continuat să povestească cel care în prezent pregăteşte portarii echipei naţionale a României condusă de Mircea Lucescu.
Toader a mai dezvăluit ceva. ,,Cred că fanii noştri au aflat ce s-a întâmplat între timp. Atunci, ei veneau la antrenamente şi vă daţi seama că s-a vorbit în club. La Rapid, acolo, suporterii săteau toată ziua în faţa stadionului, participau la antrenament, rămâneau acolo, cum erau chibiţii pe vremuri. Atunci era totul deschis publicului, nu ca acum. Atunci suporterii intrau, când veneai la antrenament trecei printre ei, te salutai cu ei, era o normalitate. După meci plecam cu tramvaiul tot cu ei (n.r.- râde)… Aşa erau vremurile, era o altă relaţie„.
”Rică Răducanu a venit la mine acasă să mă ia la Rapid”
Toader a spus şi cum a ajuns să joace la Rapid direct de la echipa din Urziceni cu care evolua în Divizia B.
”Cei 11 ani au însemnat pentru mine o şansă imensă şi o bucurie. Familia mea era rapidistă. Când s-a ivit prilejul a fost aşa… parcă a decurs totul repede! Nici nu mă aşteptam eu. Deja aveam pe Damaschin I juca la Rapid şi am avut oportunitatea asta când jucam la Slobozia, în liga a doua. Au venit Rică Răducanu, cu Lăzărescu şi cu nea Viorel Kraus la mine acasă şi normal că am acceptat. A fost ca un vis! Era ceva cu care să te mândreşti, nu ştiam ce mă aşteaptă acolo„, a spus Toader.
”Eu am încercat să-l înţeleg. Pentru el, transferul la Atletico Madrid a fost o oportunitate extraordinar de mare ca să plece la o echipă de top unde, bineînţeles, se aştepta ca să nu joace. Ştii cum e acum cu băieţii ăştia tineri. Important e să ajungi undeva, dacă poţi să pătrunzi e super, dacă nu, de la Atletico te mai duci mai jos. A fost foarte tentantă oferta pentru el. Chiar m-am pus un pic în locul său şi poate doar o dată în viaţă ai şansă şi, de ce nu, să te duci să te lupţi şi acolo! Nu se ştie. Dacă ai valoare, nu ştii de unde sare iepurele. Ce, eu când am venit la Rapid, mă gândeam că o să joc titular? Am mers la risc. Mă bucur acum că la Sassuolo a devenit jucător de bază.
Chiar azi am vorbit cu el, aştept acum să văd dacă îl bagă sau nu (n.r.- Horaţiu Moldovan a început ca titular meciul Sassuolo-Salernitana din Serie B). A stat aproape două săptămâni. El poate redeveni titularul echipei naționale. Pentru numărul 1 lupta e deschisă și mă bucur că e o competiție extraordinară, cu Niță, cu Horațiu, acum uite și cu Târnovanu a avut o perioadă bună. Vine și Sava din urmă, la Udinese i-au dat și lui șansă să joace în Cupa Italiei. Aici, la națională, e deschis totul. Important e cine intră să fie responsabil și să ajute echipa, pentru că şi Niţă a trecut prin clipe grele. Din numărul 1, el a stat 8 luni şi nu a jucat„.
Toader îl pune la punct pe Târnovanu: ”Nu d-aia a luat el gol la Botoşani!”
Leo Toader îl contrazice pe fcsb-istul Ştefan Târnovanu, după ce acesta a găsit ca scuză la golul încasat la Botoşani de la Mitrov faptul că arbitrul Colţescu nu a pus zidul la distanţa regulamentară.
”Nu cred că din cauza asta s-a marcat. A fost şi o execuţie extraordinară. Arbitrul are paşii lui, nu-ţi face nimeni… Să zici că e cu un jumătate de metru distanţa mai mare, poate contează, dar nu ştiu dacă a fost distanţa aşa de mare. Arbitrii ştiu măsurătoarea exactă!”, a comentat fostul portar al Rapidului. Discuţia nu-l putea ocoli pe Siegrist, actualul apărător al buturilor giuleştene.
,,De când l-am văzut prima oară, am observat o personalitate aparte, cu calm, dă încredere… Pentru că până la urmă asta şi trebuie ca portarul să dea încredere echipei! De acolo pleacă siguranţa. Se vede că are experienţă, anticipează bine fazele. E un portar ok, super! E o achiziţie bună, în detrimentul lui Aioani care trebuie să lupte acum să revină. E greu din numărul 1 să ajungi numărul 2. Din păcate, la noi la portari numai unul poate să joace„, a mai mai spus Leo Toader.