Povestea profesorului de cor care a cucerit întreaga Europă

De 40 de ani face aproape zi de zi același lucru și nu s-a săturat nici acum, motiv pentru care, deși la pensie, Ioan Petrovici continuă să activeze acolo unde i-a plăcut toată viața cel mai mult, în domeniul muzicii. Profesor de muzică și dirijor, Ioan Petrovici a fost omul care, la începutul anilor ‘90 le transmitea străinilor în fața cărora concerta: „Aceștia sunt românii adevărați, pe care îi aplaudați acum, nu cei despre care citiți în ziarele voastre”. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lui fabuloasă. (VEZI ȘI: AU ALUNGAT-O DIN ROMÂNIA ŞI… O NAISTĂ DIN TÂRGOVIŞTE A DEVENIT CELEBRĂ ÎN ÎNTREAGA EUROPĂ)

Ioan Petrovici a dirijat, profesionist, două coruri în județul Satu Mare, cu care a cunoscut faima la nivel internațional, primul fiind corul Medieșana, iar cel de-al doilea un cor de fete, Corul Adagio.

A descoperit muzica în liceu și, după ce a căzut la prima admitere, la Conservatorul din Cluj, s-a reorientat rapid spre cel din Târgu Mureș, pentru sesiunea de toamnă, deși drumul pe care pornise trebuia să îl ducă spre cariera de inginer constructor de mașini.

Se pregătea să devină inginer, dar atracția muzicii a fost mai mare

„Eu am terminat liceul la profil real. Aveam ca pasiune muzica și părinții m-au dat la lecții de vioară, dar nu m-am gândit eu niciodată că o să ajung să profesez în muzică, eu mă pregăteam să fiu inginer. Dar marea schimbare s-a produs în clasa a XII-a, când, după un concert în cadrul căruia am cântat și m-am încurcat și am improvizat, profesorul de muzică m-a îndemnat să dau la Conservator. Am dat la Conservator la Cluj, dar am picat cu brio, că eu nu aveam nici un fel de pregătire. Profesorul de muzică m-a abordat după admitere și mi-a spus că, dacă sunt hotărât să intru la Conservator și să fac muzică tot restul vieții, el mă pregătește gratuit pentru admiterea din toamnă de la Târgu Mureș. Toată vara m-am pregătit și am intrat la Târgu Mureș. Pe atunci erau admiteri serioase. Și pentru mine s-a vorbit la Târgu Mureș din partea unor oameni de muzică din Satu Mare, dar, cu toate acestea, când am ajuns, am fost pus la un test extraordinar. Mi s-au dat niște solfegii, un profesor era la clape și el începea și eu trebuia să continui, ceva de genul, «Dacă prima notă e RE, care sunt următoarele?». M-au ținut așa zeci de minute. Când au văzut alți candidați ce face profesorul din comisie cu mine, că eram primul, o grămadă au ieșit din sală și nu s-au mai întors la examen”, povestește profesorul Ioan Petrovici. (CITEȘTE ȘI: A LUCRAT ÎN MINĂ, DAR SCENA L-A FĂCUT CUNOSCUT! POVESTEA MINERULUI-ACTOR)

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Și să mori e SCUMP în Cluj-Napoca. Cu cât se vinde un loc...

Primul cor, primul premiu întâi

A terminat facultatea de muzică cu a doua medie la nivel național dintre toți absolvenții de Conservator și facultăți de muzică din România de la acea vreme și, chiar dacă putea opta pentru orice localitate din țară la repartiție, a ales să se întoarcă acasă, pentru a fi aproape de corul din comuna din care se trăgeau părinții lui și unde își mai făcea vacanțele ca elev.

„În anul în care am terminat, în 1972, eram întors la Satu Mare. De întoarcerea mea acasă și de intenția de a dirija corul de la Medieșul Aurit auzise și dirijorul de atunci, domnul Lazăr, un profesor de rusă care a refuzat să își urmeze familia înapoi în Rusia pentru a putea să continue cu bagheta în mână în fața corului din Medieș, deși nu avea nici un fel de studii muzicale. Am mers cu el la Medieș și am pregătit cu el corul pentru un concurs care urma să aibă loc la Pitești. Înainte să se retragă de tot, domnul Lazăr mi-a cerut să îl las și pe el să dirijeze corul pentru două piese la concursul de la Pitești. Avea probleme cu alcoolul și m-am folosit de dorința lui pentru a-l face să se abțină «Dacă vreți să dirijați, am o cerință mare. Să nu mai beți, nu vreau ca oamenii aceștia să vă vadă beat, din respect pentru ei și pentru ceea ce facem noi aici». La ultima repetiție nu s-a prezentat și am trimis pe cineva la el acasă să vadă ce face. S-au întors cei pe care I-am trimis și mi-au zis că e acasă cu sticla pe masă. M-am dus și eu la el și l-am întrebat. Era extrem de supărat că nu îl voi lăsa să dirijeze, căci experiențele lui anterioare nu erau prea fericite. L-am convins că va deschide concertul nostru de la concurs și a și aruncat sticla la gunoi. La Pitești a dirijat primele două cântece, cu răbdare, fără tracul pe care îl aveam eu ca începător. Corul suna bine, echilibrat și pe urmă am intrat eu să dirijez patru cântece. Lumea a fost foarte încântată. Președintele Uniunii Compozitorilor l-a și felicitat pe domnul Lazăr, ceea ce pentru el a fost extrem de impresionant, că președintele uniunii l-a felicitat și a dat mâna cu el, un profesor de rusă. El a rămas acolo să vadă dacă nu primim vreun premiu, noi am mers la Curtea de Argeș, dar seara când ne-am întors nu l-am găsit pe bătrân nicăieri. Am luat barurile rând pe rând, fiecare bar. L-am găsit la 12 și jumătate, într-un bar, lângă stadion, în picioare pe o masă, pe lângă el plin de sticle și oameni beți, iar el încerca să le arate celor din jur cum am dirijat eu corul. M-a văzut când am intrat, în momentul acela a căzut în genunchi și nu s-a mai putut mișca. Plângea și mi-a zis: «Ionică, ne-au dat ăștia premiu. Premiul întâi»”, își amintește Ioan Petrovici. (VEZI AICI: AZI, E STUDENT ÎNTR-O UNIVERSITATE DE RENUME. UN OLIMPIC ”DĂ DE PĂMÂNT” CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA. ”M-A DEZĂMĂGIT FAPTUL CĂ…”)

Corul Medieșana există și în prezent, fiind un cor de oameni simpli, fără studii muzicale, care cântă din suflet, mai mult decât după note. Pasiunea pe care o pun acei oameni în ceea ce fac pe scenă l-a convins pe dirijor să îi ducă la diverse concursuri internaționale, de unde s-au întors cu premii pe care le-au “suflat” unor coruri de renume.

De la folclor, la muzică bisericească

„Ne-am dus o dată în Polonia parcă, la un concurs cu zeci de coruri, dar nu orice coruri, ci unele provenite de la Conservatoare, coruri cu pregătire, cu oameni școliți. Ai mei erau foarte timorați de cum o să cânte ei alături de astfel de entități din domeniul muzical. Le-am zis că sunt mai buni, pentru că ei cântă cu sufletul, și nu dintr-o obligație de serviciu ca ceilalți. Am și luat premiul juriului atunci”, mai povestește dirijorul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Cei care compun corul Medieșana sunt oameni care nu au știut niciodată ce înseamna solfegii, partitură și note muzicale, dar care au cântat mereu din suflet, iar acest lucru a fost suficient pentru tânărul dirijor Ioan Petrovici pentru a se prezenta cu ei la multe concursuri și reprezentații, chiar și în afara granițelor, de unde s-a întors cu premii.

Cel de-al doilea cor pe care l-a condus Ioan Petrovici, pe care l-a și înființat și care a fost ceva revoluționar la vremea respectivă pentru muzica corală, a fost Corul Adagio, un cor format din elevele secției Pedagogic de la Liceul Ioan Slavici, unde a ajuns profesor, acesta fiind primul cor care a cântat răspunsurile unei liturghii bisericești, rescrisă pe voci egale, pentru două sau trei voci.

“Eram profesor la clasele cu profil pedagogic, iar fetele astea dădeau admitere din muzică și aveau multă muzică în program, deci aveam masă, cu cine lucra. Tatăl uneia dintre fete, care era preot, mi-a cerut la un moment dat să le învăț pe fete câteva răspunsuri la liturghie, cu ocazia majoratului fiicelui lui.  Bineînțeles că am repetat cu ele, eu am pregătit niște răspunsuri de la corul mixt pentru cor pe voci egale. Când au auzit fetele ce bine sună, mi-au cerut să învățăm toată liturghia. Am făcut efortul de a scrie toată liturghia pe voci egale și unde nu aveam nimic am construit eu linii melodice în stilul bisericesc. Eu am liturghie scrisă de mine, pentru cor cu voci egale, pe două voci și trei voci. Ca răsplată pentru fete, le-am dus la mănăstirile din Oltenia. Nu vreți să știți ce impresionați au fost toți la biserici și mănăstiri când am cântat răspunsurile la slujbe cu fetele”, mai povestește Ioan Petrovici. (NU RATA, AICI: VIDEO EXCLUSIV. PLĂTEŞTE ŞI 30 DE MII DE EURO PENTRU A PERSONALIZA UN ”MONSTRU”. EL ESTE REGELE TIRURILOR! ARE CELE MAI FRUMOASE CAMIOANE DIN ROMÂNIA)

Cum a început aventura europeană

Aprecierea venită de la cei avizați în cântece bisericești, în cadrul unui concurs de la Deva, l-a făcut pe profesor să creadă și mai mult în corul său și să depună toate eforturile pentru a le duce pe fete și dincolo de granițele României, care tocmai se deschiseseră. Așa a primit, la începutul anilor ’90, prima invitație de a concerta în Franța. Dar până acolo a insistat să se mai oprească pe drum și să mai concerteze.

„Știind că merg în Franța, am pornit o corespondență cu o cunoștință din Germania, un român stabilit acolo, pentru a ne mijloci un concert în Munchen. A acceptat și prima oprire spre Franța am făcut-o acolo, într-un castel. În prima parte noi cântăm cântam cântece lente, cântece sacre, romanțe, iar în a doua parte numai folclor. Atunci ne îmbrăcam în costume populare din cât mai multe zone din România. Când am început să cântăm «Jocul de Oaș» toată lumea a rămas uimită, dar nu știam că autorul lucrării, Anton Zeman era în sală. L-am văzut că se uită insistent la mine, nu știam cine este și am mers la el. Când s-a prezentat nu mi-a venit să cred, eu nu îl cunoșteam, îi știam doar creațiile. El mi-a dat un sfat important: «Eu am scris lucrarea asta pe care ai cântat-o. Mă băiete, prima parte să nu o mai faci, că ăștia sunt sătui de cântecele lor, nu le trebe să cânți ca ei. Tu cântă folclor, ăla îi vrăjește», mi-a zis domnul Zeman. I-am urmat sfatul și am cucerit publicul cu cântecele noastre folclorice”, mai povestește dirijorul.

Cu zâmbetul pe buze și o lacrimă în colțul ochiului, Ioan Petrovici vorbește despre experiențele și apreciarea primite peste hotare pentru munca lui, inclusiv despre români stabiliți în afara țării, care, la sfârșitul concertelor, îl căutau și îi mulțumeau că au reușit să simtă o parte din ceea ce înseamnă „acasă” chiar acolo, la mii de kilometri. (VEZI ȘI: A MOŞTENIT DE LA BUNICA TAINELE GĂTITULUI… EA ESTE ”DOAMNA CU CĂMARA”!)

„Eu nu eram cel mai bun vorbitor de franceză, dar mă descurcam și le ziceam la fiecare sfârșit de concert, după ce se încheiau aplauzele: «Aceștia sunt adevărații români, nu cei despre care citiți în ziarele voastre»”, mai povestește Ioan Petrovici.

Viitorul nu prea sună bine

E puțin mai trist, în schimb, când se uită în prezent, la tot ce reprezintă muzica corală, folclorul și insuflarea iubirii pentru ele în rândul tinerilor. Tot ce cunoscuse și ce implementase el odată este acum istorie, pentru că în ziua de astăzi nimeni nu mai e interesat ca în școli să se facă muzică de calitate.

„Eu mereu am mers pe principiul că un om care e dezvoltat normal din punct de vedere al vorbirii și al auzului, e capabil să cânte, trebuie doar învățat cum să o facă. Eu am un stil de predare în care pun un accent mărit pe ceea ce înseamnă folclor. În clasa a IX-a, prima parte fac o recapitulare cu elevii, iar în al doilea semestru facem folclor, să cunoască cântece folclorice, obiceiuri din diferite zone, obiceiuri din diferite perioade ale anului. Și bineînțeles cântecele care se leagă de ele. Acum nu se mai face așa ceva, acum e un fel de struțo-cămilă muzica în școli, e pe principiul: să cânte, nu contează ce, cum și cât”, povestește cu regret profesorul.

Ioan Petrovici mai afirmă că, la capitolul educație muzicală, suntem extrem de jos, într-o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în alte țări, putându-ne considera chiar și sub Republica Moldova, acolo unde tradițiile și folclorul sunt de bază în școli și se predau cu sârguință elevilor. (NU RATA, AICI: ŞI-A PUS LA BĂTAIE TOATE ECONOMIILE. A STUDIAT ÎN DANEMARCA, IAR ACUM… A DESCHIS O AFACERE INEDITĂ ÎN ROMÂNIA)