Viorel și Elena, concubina lui, au dormit ani întregi pe străzile din Huși, județul Vaslui. Cei doi au primit un ajutor din partea unui asistent social și au reușit astfel să se pună pe picioare.
Marinică Lila, un asistent social neconvențional, a fost cel care le-a schimbat viața celor doi oameni ce locuiau pe străzi. Astfel, Marinică i-a luat pe Viorel și Elena de pe domeniul public și le-a făcut rost de o rulotă. Elena a început să învețe rolul de gospodină, iar Viorel a mers pentru prima dată în viața lu la muncă.
Asistentul social l-a luat cu el pentru a muncii împreună în construcții. După 3 zile de muncă depusă în cadrul unei locuințe ce trebuie renovată, Viorel a primit drept leafă două bancnote de câte 200 de lei. Imaginea acestuia, arătând mândru primii săi bani trudiți, a făcut mare vâlvă pe internet.
Marinică Lila se ocupă cum poate de tot felul de cazuri sociale. La sfârșitul lunii Ianuarie, el a decis să îl ajute pe Viorel și pe Elena. I-a luat de pe stradă și i-a dus în casa lui părintească, arsă într-un incendiu, unde tot era mai bine decât sub cerul liber.
La doar câteva zile distanță, asistentul social a reușit să îl convingă pe Eugen Dobre, un om generos, l-a convins pe un om generos, să le cumpere și lor o rulotă. I-a instalat în noul domiciliu, care li s-a părut un adevărat rai, cu lucruri curate, aragaz, veselă, cu tot ce este necesar, așa cum ei nu au sperat vreodată.
Deși Viorel nu muncise vreodată și a hoinărit pe străzi aproape 40 de ani din viață, acesta a acceptat oferta de muncă a lui Marinică. El i-a propus lui Viorel să se apuce de construcții și să înceapă cu renovarea unei case.
Luat cu binișorul, Viorel arăta clar faptul că ar vrea să învețe cum se face mortarul, cum se măsoară cu o ruletă, cum se dă cu var pe perete etc. Marinică, încântat că are un tovarăș de lucru amuzant în felul lui, îl filmează, îl pozează și postează pe o rețea de socializare, scrie Vremeanoua.ro.