Povestea incredibilă a sportivului care a învins moartea. Mihai a suferit 10 atacuri cardiace
Mihai Gabriel Burian, un fost luptător de MMA, are o poveste de viață impresionantă. Sportivul, în vârstă de 22 de ani, a reușit să învingă moartea, în urma unui accident teribil. Medicii nu i-au mai dat nicio șansă, dar el a luptat și a reușit să supraviețuiască. A făcut 10 stopuri cardiace, însă nici acestea nu l-au doborât. Acum, cazul tânărului a devenit obiect de studiu la facultățile de medicină.
Drama lui Mihai Gabriel Burian a început în anul 2018, atunci când a suferit un grav accident rutier. În mașina se mai aflau alte două persoane. Una dintre ele a murit pe loc și aceeași soartă părea să o aibă și sportivul. La acea vreme, medicii de la spitalul din Târgu Mureș nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire.
Citește și: Nicoleta Luciu, strigăt disperat de ajutor pe Internet: ”A căzut de la înălțime și are oasele rupte”
Mihai este sportivul care a învins moartea
În urma accidentului cumplit, Mihai Gabriel Burian a fost declarat mort. Sportivul a făcut 10 stopuri cardiace. Totuși, în mod inexplicabil, inima lui a început să bată din nou după 40 de minute, lucru care i-a surprins chiar și pe medici. Mai mult decât atât, cazul lui este studiat acum la facultățile de medicină de către studenți și profesori.
Coșmarul fostului luptător MMA nu s-a oprit atunci. Viața lui s-a schimbat complet. Timp de trei luni a stat în comă și a avut nevoie de alte trei pentru a se recupera. În tot acest, timp a stat imobilizat la pat și singurul sprijin a fost mama sa.
În ciuda pronosticurilor sumbre, Mihai a reușit să supraviețuiască și să își viața de la zero. A învățat din nou să vorbească, să meargă și să mănânce. Sportivul a mărturisit, la un moment dat, că a „renăscut” datorită mamei sale care l-a îngrijit non-stop.
În 2021, cazul lui Mihai a ajuns și la urechile lui Cătălin Moroșanu. Cei doi s-au luptat în ring. Celebrul luptător a fost impresionat de povestea tânărului și i-a oferit o centură onorifică, împreună cu un cec de 3.000 de euro. Mai mult decât atât, „Moartea din Carpați” a îngenuncheat în fața lui Mihai.
Acum, Mihai s-a recuperat, iar soarele a răsărit în viața lui. Fostul luptător MMA și-a găsit jumătatea în luna iunie a acestui an, iar în data de 23 august, el și iubita sa au decis să facă marele pas. Cei doi tineri s-au căsătorit civil.
This browser does not support the video element.