În anul 1999, Dorel a înjunghiat mortal un tânăr din Horodnicul de Jos, Suceava. La patru ani după aceea, a fost condamnat definitiv la șapte ani și șase luni de închisoare, dar suceveanul nu era de găsit. În prezent, inculpatul care se ascundea în Marea Britanie a fost găsit și adus de oamenii legii în România.
Dorel, fostul fugar de „top”, a fost prins! În anul 2014, autoritățile îi dăduseră „medalia de bronz” pentru că a „dispărut” fără urmă. Totuși, se pare că nu a reușit să se ascundă la infinit. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, în colaborare cu specialiști de la Biroul Național Interpol i-au dat, într-un final, de urmă. Bărbatul trăia de ani buni în Marea Britanie, cu o identitate falsă.
Criminalul din Suceava și-ar fi întemeiat chiar o familie și ar fi avut parte de o viață nouă peste granițe, dar clipa judecății a venit acum pentru Dorel, iar magistrații nu vor să uite de pedeapsă.
Pe data de 25 octombrie 2022, Dorel a fost adus în țară și încarcerat la Penitenciarul Rahova. Bărbatul va sta în spatele gratiilor șapte ani și șase luni, pentru a respecta condamnarea din anul 2003, fără drept de apel.
În anul 1999, Dorel a mers cu prietenii la discoteca din Horodnicul de Jos. În urma unei altercații, a înjunghiat mortal un tânăr. Fapta sa a fost încadrată de magistrați ca tentativă de omor, acesta fiind motivul pentru care suceveanul s-a ales cu sentința și a fugit de lege în Marea Britanie.