Andreea Dena este una dintre concurentele de la ”Românii au Talent”, sezonul 12. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, i-a impresionat pe jurații de la Pro TV și, mai mult decât atât, a transmis o lecție tuturor. Aceasta s-a născut normal, însă și-a pierdut auzul, după ce a stat trei zile în comă.
Andreea Dena este una dintre concurentele care s-au înscris în show-ul de la Pro TV pentru a-și expune talentul. Deși nu poate auzi muzica, concurenta a susținut un moment de dans în fața juraților de la ”Românii au Talent”, sezonul 12. Andreea este din București, are vârsta de 22 de ani și lucrează într-o tipografie.
Când era mică, concurenta de la ”Românii au Talent” a avut parte de probleme mari de sănătate. La vârsta de un an și jumătate, Andreea Dena s-a îmbolnăvit foarte tare, a avut temperatură foarte mare și a stat în comă timp de trei zile. Apoi, când și-a revenit, aceasta nu mai auzea.
Chiar și în aceste condiții, Andreea a crescut și și-a căutat pasiuni. Concurenta de la ”Românii au Talent” a descoperit faptul că dansul o face fericită!
”Numele meu este Andreea Dena și am 22 de ani și vin din București. Lucrez într-o tipografie. M-am născut normal, auzeam, după, la vârsta de 1 an jumate m-am îmbolnăvit, am făcut temperatură foarte mare, am stat în comă 3 zile, după care, când mi-am revenit, nu mai auzeam.
Când încep să dansez mă simt fericită. Am început să dansez pentru că am văzut la serbările de la școală copiii dansând și atunci mi-am dorit și eu să încep.
Dansez simțind vibrațiile, nu aud, dar mișcările mele sunt conduse de simțurile interioare și cu ajutorul văzului. Am venit la Românii au Talent pentru a transmite că îmi doresc să dansez atât pentru persoane care aud cât și pentru surzi și că pentru toți dansul este la fel”, este mesajul transmis de Andreea Dena.
Concurenta de la ”Românii au Talent”, sezonul 12, a reușit să acumuleze patru de ”Da” din partea juraților.
Andra Măruță a fost foarte impersionată de Andreea Dena: ”Andreea, te admir din toată inima că nu te-ai lăsat dărâmată și ai găsit ceva frumos în toată povestea asta, iar dansul este foarte frumos. Mă bucur tare mult că reușești să faci acest lucru”.
”Andreea, mi se pare foarte tare ce faci. Bănuiesc că sunt mulți oameni care atunci când ajung într-un moment complicat al vieții spun, gata, până aici pot să merg, de aici încolo, ușa este închisă pentru mine. Faptul că tu ai avut curaj să deschizi ușa aia este de admirat, nu doar pentru tine, ci și pentru curajul pe care îl dai tuturor celor care sunt într-o situație asemănătoare și te văd acum. Bravo”, a spus Dragoș Bucur.
Și Andi Moisescu a admirat-o pe concurentă: ”Mie mi se pare că e dincolo de poveste în sine, adică e o inspirație pentru toți cei care cred că limitele sunt făcute pentru a te opri atunci când ajungi în dreptul lor și cred că Andreea vine și ne arată că atunci când apare un obstacol, prima ei tentație e să vadă cum să îl depășească. Nu pot decât să admir oamenii care atunci când dau de greu nu se opresc, ci încearcă să depășească momentul”.
Sursă foto: Captură video