Povestea fabuloasă a doi soți voluntari pe SMURD: ”Cu cât se plătește?” / ”Avem afacerea noastră!”

Publicat: 04/11/2020 | 07:14

Povestea a doi soți, Nicoleta și Claudiu, este demnă de tot respectul! Cei doi au ajută pe ambulanța SMURD. Nu au făcut parte de la început din domeniul salvatorilor. Acum sunt voluntari. Din ianuarie au intrat în ”tură”, deși au trei copii de îngrijit, o afacere de ”păstorit”.

Ministerul de Interne le-a arătat respectul pe pagina de Facebook a instituției. ”Sunt fabuloși… ABSOLUT FABULOȘI! Ei sunt Claudiu și Nicoleta, soț și soție, și merită din plin să fie cunoscuți și apreciați de fiecare dintre noi. Din luna ianuarie, deși au o viață încărcată, cu trei copii minori și o afacere de administrat, cei doi soți nu au lipsit nicio tură de pe ambulanțele SMURD. Și fac asta VOLUNTAR, din timpul lor liber, cu un singur scop: SĂ AJUTE! (CITEȘTE ȘI: ADRIANA ȘI SERGIU, DOI TINERI POLIȚIȘTI, AU SALVAT O FEMEIE CARE A VRUT SĂ-ȘI IA VIAȚA. ”PRINDE-O DE MÂNĂ ȘI HAI SĂ O SCOATEM AFARĂ! TRĂIEȘTE, DAR…” MESAJUL DE PE FACEBOOK ESTE TULBURĂTOR)

În fapt, povestea lor începe în februarie anul trecut, atunci când cei doi au participat la un curs de prim ajutor. Atât de mult le-a plăcut timpul petrecut alături de instructorii SMURD, încât s-au hotărât să aplice pentru programul de voluntariat. De atunci a început un nou capitol în viața lor.

Nu a fost deloc o perioadă ușoară, pentru că, pe lângă afacerea personală pe care o aveau de administrat, cei doi au și trei copii, doi băieți și o fată. Însă copiii au înțeles de ce lipsesc părinții de acasă în timpul lor liber.

– Știu că mergeți la curs să învățați să salvați vieți, le spunea Alexandru, băiatul cel mare, atunci când îl rugau să aibă grijă de frații lui până când se întorc.

În luna august 2019, cei doi au absolvit toate examenele și au devenit VOLUNTARI SMURD.

Cei doi soți au trei copii, o afacere, dar fac voluntariat

Și pentru că la drum au plecat împreună, cei doi și-au dorit să lucreze în același loc, astfel că, din luna ianuarie, încadrează cele două ambulanțe de la subunitatea din Fundeni.

Desigur, pentru ei nu mai există timp liber, dar nu resimt asta ca pe o problemă. Când prietenii i-au întrebat dacă nu le e greu, răspunsul a venit dintr-o suflare:

– Nu vă putem spune ce satisfacție ai atunci când salvezi viața unui om! Este ceva extraordinar!

– Cu cât se plătește?

– Suntem voluntari, voluntariatul nu se plătește.

– Nu înțelegem… tot timpul liber vi-l petreceți în ture pe ambulanță, în loc să faceți ceva pentru voi. Atunci de ce nu vă angajați acolo?

– Pentru că avem afacerea noastră și avem din ce trăi. Dar cât suntem în putere și putem să ajutăm, o vom face necondiționat”, este prima parte a poveștii MI. (NU RATA: POVESTEA POLIȚISTEI ”PITBULL” DE PE LITORAL: ”DOI TÂLHARI FURASERĂ O MAȘINĂ ȘI…”)

Ministerul de Interne: ”Sunteți fabuloși!”

Care continuă cu respectul pentru cei doi. ”Ei sunt Claudiu și Nicoleta și au un singur vis: ca atunci când copiii lor vor crește, să devină și ei voluntari SMURD. Așa îi educă de pe-acum, asta le insuflă. Este felul lor de a transmite mai departe această dorință puternică de a fi aproape de oameni și de a ajuta necondiționat. Noi suntem convinși că exemplul valoros pe care îl oferă copiilor lor, dar și tuturor celor care îi cunosc, are forța de a motiva și de a schimba.

În fața dumneavoastră, Doamnă și Domnule, ne înclinăm cu respect și reiterăm: Sunteți fabuloși… ABSOLUT FABULOȘI! Vă mulțumim că existați!

P.S. Fotografia este realizată înainte ca masca să devină obligatorie în spațiile deschise”, este mesajul de pe Facebook al Ministerului Afacerilor Interne.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult