Gheorghe Baciu are 101 ani și este din localitatea Valea Slănicului, Vrancea. Muncește cu drag și spor chiar dacă are o vârstă înaintată. Nu și-a pierdut simțul umorului, chiar dacă viața a fost grea pentru el.
Nea Gică, așa cum îi spun apropiații, are 101 ani și muncește cât e ziua de lungă. Este din Valea Slănicului, județul Vrancea, un cătun uitat de lume. Chiar dacă are o vârstă înaintată, refuză să se uite în buletin. Are o poftă de viață incredibilă, nu duce lipsă de umor și nici de zâmbete, în ciuda faptului că a dus o viață grea. Bătrânelul este împăcat cu viața pe care a avut-o până acum, îi mulțumește lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că i-a dat putere și nu uită să se bucure de momentele frumoase.
„Putere până acum, Slavă Domnului, că am putere! Merge treaba! Mai beau, mai mănânc, mai prind putere! Omul e că un fulg pe mare! Astăzi ești și mâine… Eu am îmbătrânit, mi-am trăit traiul! Mi-am mâncat mălaiul!”, a mărturisit Gheorghe Baciu, în emisiunea „Asta-i România” de la Kanal D.
Chiar dacă are 101 ani, Gheorghe Baciu nu stă locului. Cutreieră pădurile, taie lemnele cu drujba și se miră ce treburi să mai facă. Pare că nu-l doare nimic și că este sănătos tun, însă rănile sufletului sunt mai mari decât cele ale trupului. Vârstnicul este împăcat cu toată viața lui și cu tot ce îi va da Dumnezeu.
„De acum încolo, ce să mai zic! Cât oi putea mai fac treaba, când nu trag pe dreapta! Nu știi cât este, că așa e viață, trecătoare! Unul se naște, zece mor! Cum e dat de Dumnezeu! Altul moare când e mic, altul moare de bătrân, că uită de el, ca mine!”, a mai spus bătrânul, în emisiunea TV.