Povestea dureroasă a doi oameni fără adăpost, care își împart iubirea pe o bancă din Gara de Nord. Cum resimt cei doi pandemia de coronavirus, lăsați în voia sorții

Publicat: 24/03/2020 | 10:59

În plină pandemie de coronavirus, Cristina și Ionuț, doi tineri fără adăpost își duc traiul de pe o zi pe alta, în Gara de Nord. De când Covid-19 a intrat și pe teritoriul României, cei doi văd zilnic tot mai puțini oameni pe peron, iar aceștia nu fac altceva decât să urce și să coboare din trenuri, pentru a se grăbi să ajungă acasă. 

Cristina și Ionuț au o poveste de viață cel puțin interesantă. Ea a fugit de acasă de foarte multe ori și a ajuns să fie internată și la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, însă nu-și amintește nimic din această experiență. De luni bune, nimeni nu o caută, nimeni nu se interesează de ea. Îl are doar pe Ionuț, un tânăr cu o poveste aproape asemănătoare cu a ei. După ce a fost externată de la Bălăceanca, Cristina a început să ia la pas străzile din București și tot de atunci și-a găsit refugiu în Gara de Nord, pe peronul rece unde vede zilnic tot mai puțini oameni.

Are 31 de ani și nu vrea să audă de casa părinților, casă în care și-a lăsat toate actele. Potrivit informațiilor oferite de libertatea.ro, mama Cristinei este o femeie care are mari probleme cu alcoolul și la fel este și în cazul tatălui său vitreg. Cu toate că suferă de o boală psihică, Cristina nu are acces la sprijin și la niciun tratament pentru acest lucru. Cu toate acestea, l-a întâlnit pe Ionuț, un suflet la fel de chinuit, care își duce traiul tot pe peronul Gării de Nord. Acesta este mai mic decât ea, având 29 de ani. Are 10 clase, se exprimă frumos și încearcă să fie plăcut cu toată lumea. A crescut la casa de copii din Sibiu, însă soarta nu a fost de partea lui. Acum, își duce traiul tot în Gara de Nord, știind exact ce locuri oferă un pic de adăpost și o masă caldă, pentru doi oameni amărâți. A apelat la ajutorul unei televiziuni pentru a-și găsi mama, însă veștile pe care le-a primit despre aceasta nu au fost tocmai cele mai îmbucurătoare: femeia se prostituează și nu duce deloc o viață demnă, așa că a lăsat totul baltă și acum trăiește alături de Cristina.

În contextul pandemiei de coronavirus, când toată lumea se confruntă cu frica la orice pas și la orice ieșire din casă, Cristina și Ionuț, cei doi tineri care trăiesc în Gara de Nord sunt expuși pericolelor străzii, fără ca măcar să-i pese cuiva de ei sau de soarta lor.

Ceva mai norocos, Ionuț a avut și un job înainte ca noul coronavirus să ajungă în România: era debarasator la un resturant la care acum se uită nostalgic și își aduce aminte că era plătit cu o masă caldă și cu permisiunea de a dormi în debara, mai notează libertatea.ro.

Deși suferă de epilepsie și a intrat în vizorul autorităților din cauza tentativelor de sinucidere, Ionuț nu primește ajutor decât în caz de urgență. Acum, despre coronavirus, tânărul știe că „poți avea virusul și să nu știi, doar dacă măsori febra”. Tot ce își dorește este să poată dormi, să primească din partea medicilor și medicamente pentru somn.

Pentru cei doi, frica de coronavirus nu este decât o frică în plus. „Acum toţi oamenii au intrat în panică şi sunt terminaţi…Nu putem să zicem că nu ne e frică, n-ai de unde să ştii” a spus Ionuț, pentru sursa citată. În contextul pandemiei de coronavirus, tânărul își dorește mult să găsească un loc cald pentru a dormi, alături de Cristina, poate un centru de noapte. Până atunci, pe băncile din Gara de Nord rămân, fără speranțe și ai nimănui, doi tineri chinuiți…