Povestea de succes a lui Sebastian Dobrincu, declarat de Forbes cel mai tânăr milionar: „Mark Zuckerberg m-a învățat foarte multe”
Sebastian Dobrincu a uimit România cu povestea sa de succes la doar 21 de ani. După ce a fost exmatriculat din liceu, în clasa a XII-a, tânărul și-a urmat visul american, care l-a condus pe un drum de milioane de euro.
Sebastian Dobrincu și-a povestit experiența de succes în cadrul unui interviu pentru Digi24. El a menționat că deși în România a fost denigrat, oameni cu adevărat mari și inteligenți l-au făcut să-și dea seama de potențialul pe care îl are. De atunci, el a decis să-și deschidă propria firmă.
„M-am întâlnit cu Mark Zuckerberg care m-a înțeles și m-a învățat foarte multe, mi-a schimbat drumul. M-a învățat că nu sunt așa limitat cum m-au făcut să mă gândesc cei care m-au exmatriculat din România. Eram la semafor când mi-am început o companie”, a povestit Sebastian Dobrescu la Oamenii dimineții, de la Digi24.
La 7 ani a citit prima carte de programare
„Sunt antreprenor, muzician și investitor în tehnologie. Și o persoană fericită. Am ajuns în America de la 17 ani, dintr-o țară mică, exmatriculat de la liceu și am ajuns în lumea giganților din Silicon Valley. Îmi era frică să am o voce puternică să nu deranjez. Devoram primul calculator, îmi plăcea să îl desfac, să îi scot șuruburi. Prima carte pe care am citit-o a fost una de programare, pe la 7 ani. Mi-am construit propriul meu joc de șah și am băgat un buton prin care îmi arăta cea mai bună mutare. Așa am devenit cel mai bun șahist din cercul de prieten. Mama îl întreba pe tata dacă eu chiar am câștigat banii aia, primii pe care i-am luat din tehnologie. La început nu m-au înțeles. Am avut 14 ani când am avut primul job la birou, nimeni nu știa că sunt minor. Mi-am pus ochelari cu rame false ca să par mai matur”, a declarat Sebastian Dobrincu.
Experiența cu Mark Zuckerberg
„Am petrecut o luna acolo, in sediul lor, apoi am lucrat remote, de acasa. Am lucrat pe modul in care sunt afisate postarile pe Facebook, pe aplicatia lor de mobil. Mi-a spus ca ii place foarte mult ceea ce fac, in general am discutat despre produsele Facebook si m-a incurajat sa continui cu ceea ce fac. Ne-am vazut in biroul lui, care e destul de deschis, are geamuri de sticla, practic toata lumea vede ce e acolo„, a marturisit Sebastian Dobrincu. Averea românului este evaluată la 2 milioane de dolari în momentul de față.
La 21 de ani are o avere de două milioane de dolari
“Firma lui lucrează cu vedete precum Justin Bieber, sau companii precum McDonalds. Doi ani mai târziu, a trecut la următorul nivel, cel de investitor şi caută noi startup-uri pe care să le finanţeze. Este pasionat de programare şi IT încă de foarte mic. La 11 ani Sebastian Dobrincu făcea site-uri pentru companii americane, iar cinci ani mai târziu s-a întâlnit cu câteva dintre cele mai mari nume din tehnologie, Tim Cook (CEO Apple) şi Mark Zuckerberg (CEO Facebook). Imediat după aceste întâlniri a apărut ideea de a-şi lansa propria firma. Şi a creat Storyheap – o platformă care analizează datele conturilor de Instagram şi Snapchat şi este folosită chiar şi de vedete sau firme importante. În prezent, Storyheap are peste 15 milioane de utilizatori”, s-a mai scris despre Sebastian Dobrincu.
Sebastian Dobrincu și-a urmat visul și și-a deschis un start-up prima data la vârsta de 17 ani. Anual din acea firmă încasează peste un million de dolari. Acum, la peste 20 de ani, el are o grămadă de idei și proiecte pe acre vrea să le urmeze. De asemenea, își dorește să-i învețe și pe alții despre pasiunea lui din IT. Mai mult, în viitor plănuiește să investească și în România.